ŞCOALA DE VARĂ ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

0

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ, a organizat ŞCOALA DE VARĂ ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ, pentru copiii aflaţi în Tabăra Oglinzi.
În prima parte a activităţii, copiilor le-au fost prezentate, într-o manieră interactivă, materialele informative specifice Campaniei Naţionale „O casă sigură – o viaţă în plus: respectaţi măsurile de prevenire”. Astfel, celor 60 de copii, proveniţi din familii defavorizate, le-au fost prezentate principalele reguli care trebuie respectate pentru a preveni producerea unor situaţii de urgenţă, dar şi regulile de comportare pe timpul producerii acestora. După ce au participat activ la prezentarea specialiştilor de la Compartimentul pregătirea populaţiei şi şi-au însuşit modul de comportare pe timpul cutremurelor sau al inundaţiilor, regulile pe care trebuie să le respecte pentru a evita producerea unui incendiu, situaţiile în care focul ne poate fi prieten sau duşman, precum şi modul de apelare corectă a numărul de urgenţă 112, copiii au fost invitaţi în curtea taberei, unde s-au desfăşurat activităţile practice ale ŞCOLII DE VARĂ.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ le-au prezentat copiilor două dintre autospecialele moderne aflate în dotare. Organizaţi pe două ateliere, copii au putut vedea dotările autospecialei de lucru cu apă şi spumă de capacitate medie şi ambulanţa SMURD. În cazul primei autospeciale, după ce s-au familiarizat cu dotările de bază ale acesteia, copiilor le-au fost prezentate mici exerciţii demonstrative de intervenţie în cazul producerii unor incendii, dar şi modul în care sunt utilizate uneltele de descarcerare aflate în dotare. Fiecare dintre copii a putut vedea echipamentul de protecţie al pompierilor militari, dar şi interiorul autospecialei. În cadrul celuilalt atelier, la ambulanţa SMURD, copiii au putut vedea principalele dotări şi tehnicile de acordare a primului ajutor calificat, o parte dintre aceştia dorind să joace rolul de „victimă” pentru paramedici, pentru a putea vedea concret câteva dintre aceste proceduri.
Una dintre surprizele ŞCOLII DE VARĂ, oferită de către pompierii militari copiilor, a reprezentat-o câinele de căutare – salvare Kara, aflat în dotarea inspectoratului nostru. Împreună cu instructorul acestuia, plt. maj Iuştiuc Dumitru, le-au oferit copiilor momente foarte apreciate în cadrul demonstraţiilor pe care le-au prezentat. De altfel, cei doi, instructorul şi câinele său, sunt premianţi ai Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, în urma evaluărilor de specialitate la care au participat.
În final, pompierii târgnemţeni au invitat copiii să participe la o întrecere de tip ştafetă, echipa câştigătoare fiind premiată cu o cupă oferită de locţiitorul comandantului de detaşament, căpitanul Marian Sergiu.
Pentru modul activ în care au participat la activităţile din cadrul ŞCOLII DE VARĂ ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ, toţi copii au primit diplome care la atestă participarea şi însuşirea principalelor reguli şi măsuri care trebuie respectate şi care îi ajută să se formeze ca tineri cu un comportament responsabil.
După fotografiile de grup, pe care tinerii din judeţele Maramureş şi Bistriţa au ţinut să le realizeze cu pompierii militari, aceştia le-au mulţumit pentru momentele frumoase şi utile pe care le-au oferit.

„Componentă importantă a activităţilor de prevenire, acţiunile de informare preventivă cunosc o continuă îmbunătăţire, astfel încât prin conţinut şi desfăşurare să suscite interesul copiilor, cărora le sunt adresate. Şcoala de vară, organizată de inspectoratul nostru, este o acţiune inedită la nivelul judeţului, colaborarea foarte bună dintre structurile inspectoratului (prevenire, intervenţie, informare) generând o percepţie foarte bună în rândul beneficiarilor. Vom continua astfel de activităţi, în cursul zilei de vineri, beneficiarii fiind cei 150 de copiii aflaţi în Tabăra „Floare de Colţ” din Staţiunea Durău”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate