Școala Curioșilor, ediția a III-a, la Palatul Copiilor din Piatra-Neamț

0

Palatul Copiilor din Piatra-Neamț și Asociația Secular-Umanistă din România îi invită pe elevii care au terminat clasele a IV-a, a V-a, a VI-a și a VII-a să descopere elemente fascinante ale științei pe parcursul unei școli de vară de științe.

Proiectul Școala Curioșilor a luat naștere din dorința de a populariza cunoașterea științifică. Astfel, elevii au şansa să descopere elemente fascinante ale ştiinţei, pe parcursul unei școli de vară care îmbină activităţile recreative cu activităţi specifice de educaţie științifică. 

„Cunoașterea științifică este fundamentală pentru dezvoltarea și evoluția unei societăți. Cu toate acestea, în țara noastră, din păcate, știința este adesea percepută drept obositoare și plictisitoare, iar nivelul general scăzut de educație științifică are consecințe nefaste în toate aspectele societății noastre.
Profesorii școlii noastre sunt oameni pasionați de știință, studenți și cercetători de la universitățile din țară, dornici să împărtăşească cunoştinţele lor într-un mod distractiv şi pe înţelesul tuturor. Timp de cinci zile, ei vor derula activități care îi vor familiariza pe elevi cu tainele științei.”, menționează organizatorul.

Domeniile care vor fi abordate sunt: Biologie, Fizică, Matematică, Geografie, Astronomie și Ornitologie, iar activitățile organizate vor consta în prezentări, ateliere interactive, proiecții de filme documentare și jocuri.

Câteva dintre temele specifice sunt după cum urmează: La Fizică participanții vor afla cum se compune lumina albă și de ce culoarea cerului diferă de la un moment la altul al zilei. La Biologie vor învăța despre cât de diversă este lumea vie și vor lua parte la un atelier despre evoluție. Ornitologia îi va introduce în lumea fascinantă a păsărilor și le va arăta cum au evoluat dinozaurii în păsări. La Matematică vor descoperi aplicații ale matematicii în viața de zi cu zi. La Geografie vor înțelege ce sunt fusurile orare și din ce sunt alcătuiți vulcanii, iar la Astronomie vor învăța despre exoplanete și despre căutarea vieții în afara sistemului nostru solar.

Școala Curioșilor se află la a treia ediție și va avea loc la Palatul Copiilor din Piatra-Neamț, în perioada 9-13 iulie 2018. Sunt 60 de locuri disponibile, iar participarea este gratuită.  Înscrierile se fac direct pe site la www.scoalacuriosilor.ro, iar cei care doresc să o facă trebuie să se grăbească, data limită fiind 22 iunie.

Evenimentul este organizat de ASUR și Palatul Copiilor Piatra Neamț, cu susținerea Primăriei Piatra Neamț și Librăriei ArhiPrint.
Parteneri: Muzeul de Științe Naturale Piatra Neamț, Asociația Ucenicul Astronom, ANOSR, 360UAIC.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate