Schimbare de majoritate în Consiliul Local Piatra-Neamț

1

La Consiliul Local Piatra-Neamț PMP-ul a făcut ce știe el mai bine, adică și-a țepuit partenerii de alianță, de data aceasta ei fiind PSD-iștii.

În urma formării unei noi alianțe PNL – PMP, s-a supus la vot și s-au schimbat oamenii la societățile primăriei și comisiile care contează, trimițând PSD-ul pe tușă. Schimbarea s-a produs la fel de brutal precum a fost și atunci când PSD-ul i-a schimbat pe toți, trimițând liberalii pe tușă, deci nu prea avem cui să îi plângem de milă sau pe cine să lăudăm, mai ales că și în cazul PSD, și în cazul PNL vorbim de alianțe cu PMP-ul, partidul care a țepuit pe toată lumea, începând cu propriii alegători.

Ceea ce pare acum o victorie a liberalilor este de fapt cea mai serioasă și mai mare problemă pe care și-au luat-o pe cap. După un an de zile de criticat majoritatea PSD, acum liberalii ajunși la butoane trebuie să demonstreze că ei sunt mai buni și fac lucruri mai bine și că ei ”nu sunt ca social democrații”. Dacă demonstrează acest lucru își asigură majoritatea în următorul Consiliu Local și, desigur, fotoliul de primar, dar dacă o dau în bară, nu-i vedem foarte bine.

Tehnic vorbind, stânga politică nu a pierdut mare lucru, ba dimpotrivă. A avut 30% la alegeri și acum are tot 30%, plus un viceprimar. Deci ei au revenit la poziția naturală desemnată de votul pietrenilor. Cei care au de pierdut de fiecare dată din toate aceste schimbari, permutari și reorganizări de majorități care sunt o adevărată pierdere de timp și resurse sunt doar pietrenii.

Acum este prematur să ne pronunțăm asupra noii majorități și nici nu ar fi corect să o facem. O analiză corectă se va putea face peste două, trei luni de zile pentru că așa este onest, să dai voie oamenilor să arate că bunele intenții și vorbele frumoase le pot transforma în fapte. Dacă liberalii vor reuși să facă mai mult decât ce au făcut cei din majoritatea anterioară, tot respectul, noi așteptăm să vedem realizări și sperăm să nu fim la fel de dezamăgiți cum am fost și de consilierii locali de stânga care din păcate au dovedit că sunt foarte slabi.

Succes noii majorități și așteptăm să vedem fapte, că de vorbe suntem satui de peste 25 de ani și noi, și pietrenii.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Dragos Vintila spune

    poate in felul asta se deschide si Piata Centrala odata pentru un comert civilizat !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate