Scene penibile la conferința UNPR

0

Pentru că la conferințele de presă ale partidelor politice din Neamț intră oricine și pune oricâte întrebări și insistă într-un mod enervant să obțină o declarație scandaloasă, nu de puține ori politicienii sunt puși în situații penibile de a răspunde ciudat sau de a nu răspunde deloc atunci când cineva insistă fără măsură.
Un astfel de incident a avut loc și la conferința de presă UNPR când un senator de Neamț, iritat pe bună dreptate de insistența cu care cineva încerca să obțină un anumit răspuns, s-a scăpat și i-a zis domnului președinte al Consiliului Județean să nu-i mai răspundă la întrebări respectivului.
Desigur că scena s-a petrecut în fața microfoanelor deschise și a fost sesizată de toți cei care filmau.
Poate nu ar fi rău ca pe viitor, pentru evitarea unor astfel de situații jenante pentru politicienii aflați în fața microfoanelor, cei care organizează conferințe de presă să dea ei cuvântul jurnaliștilor prezenți, să stabilească un număr maxim de întrebări și mai ales să asigure o atmosferă decentă și serioasă, căci în final și cei care organizează și noi avem interesul de a transmite și comenta stări de fapt importante, nu de a face stand-up comedy.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate