Scene de coșmar într-un orășel din Marea Britanie: Bărbați din Neamț au ținut captivă o femeie și au violat-o în repetate rânduri

0

Trei bărbați au fost condamnați la închisoare ieri, 1 februarie, după ce ar fi ținut captivă o femeie în vârstă de 44 de ani și au violat-o în repetate rânduri,

Potrivit surselor noastre, doi dintre aceștia sunt din Orașul Bicaz. Adrian Voicu, a fost condamnat la 13 ani de închisoare, iar Constantin Dumitru a primit o pedeapsă de 11 ani și jumătate la fel ca Sandokan Pachiu, cel de-al treilea agresor.

Scenele de groază s-au petrecut în orășelul Leigh din Marea Britanie. Femeia în vârstă de 44 de ani aștepta în fața unui adăpost pentru persoanele fără locuințe, cei trei au văzut-o și au pus în aplicare un plan îngrozitor.

Potrivit gmp.police.uk, doi dintre aceștia au intrat în locuința lor, care se afla chiar vis-a-vis de locul în care aștepta victima. Unul dintre ei, Adrian Voicu, a ademenit femeia sub pretextul că îi va oferi o băutură caldă și ceva de mâncare. După mai multe insistențe, aceasta a acceptat în cele din urmă invitația, fără să bănuiască ce ar putea urma.

După ce a intrat în locuința bărbaților, ușa a fost încuiată în urma femeii, aceasta rămânând captivă în interior preț de aproximativ 11 ore, timp în care a fost violată de cei trei indivizi. După toate aceste chinuri, femeia a reușit să scape din mâinile celor trei și a alertat poliția.

Infractorii au fost identificați și arestați preventiv în termen de 48 de ore de la producerea incidentului, iar ieri și-au primit pedepsele.

Sergentul detectiv Eleanor Campbell, din districtul Wigan al GMP, a declarat că „Victima a fost abuzată într-unul dintre cele mai rele moduri. Acești bărbați au profitat de vulnerabilitatea ei pentru a o atrage la adresă. A fost o încercare îngrozitoare și înfiorătoare care, fără îndoială, va avea un impact dăunător și bântuitor asupra victimei.”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate