Scandal monstru, cu Poliție, la spitalul din Piatra-Neamț. Reclamație că o pacientă a fost alungată cu forța de paznic și că i s-a refuzat asistența medicală în UPU

0

Un nou caz șocant petrecut la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, la Unitatea de Primiri Urgențe, ne-a fost adus la cunoștință. Astăzi am fost contactați de un aparținător al unei paciente care a petrecut, din cele povestite, clipe de groază la intrarea în spital, în cursul serii de 4 iunie.

Pacienta este în vârstă, cu multiple comorbidități: diabet, probleme la inimă, probleme la ficat. Locuiește într-o comună învecinată municipiului Piatra-Neamț, iar în cursul zilei de ieri s-a simțit rău, prezentând edeme și dureri în piept. Conform instrucțiunilor primite de la medicul curant, a sunat la 112, ambulanța a venit la domiciliu, iar cadrele medicale de pe ambulanță, se pare, au considerat cazul urgență și s-au deplasat cu pacienta la UPU.

Conform declarațiilor aparținătorului, în momentul în care pacienta a coborât din ambulanță, medicul de gardă se afla în exteriorul clădirii, în zona rampei de intrare la UPU. I-a trasmis pacientei că simptomele pe care le prezintă aceasta nu sunt o urgență și că nu o primește în spital, ci că ar trebui să meargă la Policlinică (asta la ora 22.30, noaptea, în curtea spitalului). Atât pacienta, cât și cadrele de pe ambulanță au fost contrariate de cele spuse. Temându-se pentru viața ei și pentru că i se refuză asistența medicală, deși e plătitoare de CAS, pacienta a devenit agitată și s-a creat un conflict verbal.

La fața locului, tot în exteriorul clădirii, a venit paznicul care, din cele povestite, ar fi încercat să îndepărteze pacienta cu forța din zona intrării în UPU. Ni s-a povestit faptul că femeia a fost trasă și că, în spatele unei ambulanțe ar fi fost „strânsă de gât”. Repetăm, e vorba de o femeie bolnavă și care avea nevoie de o evaluare medicală în spital, fapt confirmat și de ambulanță, care nu a fi cărat un om degeaba la UPU în urma evaluării de la domiciliu. Dacă pacienta era în afara oricărui pericol, ar fi rămas acasă.

Întrucât conflictul escaladase, spitalul decide să cheme Poliția, în urma unui apel la 112 efectuat la 22.50. Echipajele venite la fața locului au evaluat situația și au preluat pacienta la secția de poliție unde aceasta a depus o plângere penală împotriva paznicului. Surse din anchetă ne-au confirmat că s-a deschis dosar penal pentru purtarea abuzivă și că se vor efectua cercetări.

După ce a ieșit de la secția de poliție, pacienta a trebuit să se deplaseze pe jos, deoarece a rămas, practic, în drum, neevaluată medical, agresată de un paznic și agitată peste măsură de gândul că e în pragul unui posibil infarct. A fost recuperată într-un final de aparținătorul acesteia, care ne-a spus că a discutat ulterior și cu medicul de gardă pentru a lămuri situația. S-a dat un fel de scuză legată de un caz anterior care crease agitație în UPU și până la urmă a fost primită pacienta în spital pentru analize. Apoi trimisă acasă, fără niciun fel de tratament.

Familia pacientei e hotărâtă să meargă la medicină legală pentru evaluare, deoarece femeia prezintă vânătăi pe corp și, de asemenea, va depune și o plângere la Colegiul Medicilor. Ancheta de la Poliție continuă și va decide care e situația de fapt.

Nu am fost martori la fața locului, prezentăm doar cele relatate de aparținător și confirmarea deschiderii unui dosar penal.

Înțelegem că UPU poate fi un mediu deosebit de stresant pentru cadrele medicale, că unii pacienți pot fi dificili, dar nu putem trece peste reclamații de abuzuri comise de paznici și nici peste reclamații de refuz de acordare de asistență medicală într-un caz în care nu era vorba de o unghie ruptă la un deget, o durere de cap sau un nas înfundat, ci de o posibilă afecțiune cardiacă acută.

Întrucât conducerea spitalului ni l-a indicat pe dr. Gheorghincă drept purtător de cuvânt, care în ultimele 3-4 dăți când am avut nevoie de informații a respins apelurile colegilor noștri și nu a revenit nici până în ziua de astăzi cu vreun telefon, solicităm public un punct de vedere spitalului de la Piatra-Neamț cu privire la poziția unității medicale față de cele relatate și măsurile luate.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate