„Săptămânii Prevenirii Criminalității”, la final

0

Polițiștii nemțeni au încheiat vineri, 6 octombrie,  seria de activități propuse a fi desfășurate în cadrul evenimentului Săptămâna Prevenirii Criminalității, printr-o întâlnire cu elevii de clasele I-IV, din cadrul Școlii Gimnaziale nr.8 din Piatra- Neamț.

Data de 06 octombrie reprezintă ziua siguranței rutiere, fapt pentru care ofițerul de prevenire alături de colegii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost prezenți în rândul copiilor pentru a fundamenta regulile minime de siguranță pietonală. În cadrul activității desfășurate a fost folosit și „covorul” cu marcaje pietonale pe care elevii au pășit învățând și respectând fiecare semn de circulație prezent.

Polițiștii rutieri prezenți în curtea școlii cu autospeciala de poliție le-au prezentat semnalele acustice și luminoase montate pe mașină, explicându-le semnificația acestora și implicit obligațiile participanților la trafic în momentul activării lor.

La sfârșitul acestei întâlniri, ce a coincis cu ieșirea de la cursuri a elevilor, o patrulă școlară formată din patru copii echipați corespunzător și asistați de polițiști au asigurat traversarea în siguranță pe trecerea de pietoni din fața unității de învățământ.

De asemenea, polițiștii rutieri de pe raza întregului județ au organizat ședințe de informare și prevenire în școli pentru evitarea victimizării minorilor în trafic.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate