În sfârșit, asistenții medicali vor primi drepturile cuvenite

3

Se vorbește mult și în amănunt despre „derapajele” cadrelor medicale, însă atunci când drepturile acestora le sunt încălcate… mediatizarea nu este atât de intensă, cel puțin nu cât ar trebui.

Despre un asemenea caz, adus în atenția noastră chiar de către un lider al unui segment al personalului medical vom face astăzi vorbire.

Mai mulți asistenți medicali care nu și-au primit drepturile salariale cuvenite în urma absolvirii examenului de grad principal din 2016, au făcut mai multe solicitări la conducerea spitalului, la sindicate, rămase însă fără niciun rezultat.

În cele din urmă aceștia s-au adresat Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Neamţ, unde, se pare, au găsit înțelegere chiar la președintele organizație, domnul Puiu Sîrbu.

„Din dorința de a nu fi etichetați că practicăm demagogia și solicităm colegilor noștri pregătire profesională, calitatea serviciilor medicale, fără a ne interesa de situația lor salarială… am decis să mă implic.”, a precizat Puiu Sîrbu,  președintele OAMMR Neamţ.

Punctual, domnul Puiu Sîrbu a solicitat, prin transmiterea unor adrese oficiale către Consiliul Județean Neamț, deblocarea situației, dar și lămuriri.

Se pare că  blocajul ( problema) nu ținea de Consiliul Județean, ci era de competența Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Astfel, președintele OAMMR Neamţ și-a îndreptat atenția către instituția din urmă, continuând seria demersurilor începute.

„La ședința Consiliului de Administrație am întrebat despre acest neajuns și unde se află mai exact acest blocaj. Din păcate, răspunsurile nu au fost atât de binevoitoare, chiar s-au făcut afirmații de genul: <Nu este spitalul obligat să facă aceste plăți>. Eu am afirmat că sunt de acord,  nu facem plăți, dar anunțăm că pentru anul 2017 niciun angajat al spitalul nu va beneficia de nicio mărire salarială, că altfel vorbim despre o discriminare. În acest caz, asistenții medicali sunt discriminați, fără a vorbi despre drepturile care ar fi fost cuvenite mult mai devreme.”,  a mai menționat domnul Puiu Sîrbu.

Un alt aspect pe care președintele OAMMR Neamţ a ținut să îl scoată în evidență și pe care l-a considerat extrem de deranjant, a fost atitudinea consilierului președintelui CJ Neamț, Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș, care în acea zi a fost și președintele Consiliului de Administrație.

„În loc să își arate deschiderea și dorința de a sprijini solicitarea mea, a încercat să mă intimideze afirmând că la Consiliul Județean sunt foarte multe plângeri. Eu i-am spus că nemulțumirile pacienților și culpele medicale trebuie trimise către Organizația Profesională, iar problemele legate de solicitările făcute în plenul ședinței Consiliului de Administrație au o altă însemnătate.”

În schimb, mai multă deschidere pentru rezolvarea acestei probleme s-a găsit la doamna Oana Bulai, adminstratorul județului Neamț, iar după mai multe discuții problema a fost rezolvată. De asemenea, un sprijin substanțial în rezolvarea acestei probleme a venit și din partea psihologului Radu Nastasă.

În final, intervenția președintelui OAMMR Neamţ, Puiu Sîrbu nu a rămas fără ecou, iar Consiliul Județean a transmis că asistenții medicali, începând din luna septembrie, își vor primi drepturile salariale. Asistenți medicali principali vor avea mărite salariile cu pâna la 500 de lei.

„Am dorit să se știe că noi, ca organizație profesională, și nu sindicatele spitalului s-au zbătut pentru rezolvarea acestei probleme.”,  a conchis Puiu Sîrbu, președintele OAMMR Neamţ.

Problemele cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț sunt multe și foarte greu de soluționat, deoarece cei care ar trebui să le rezolve nu prea ating gradul de competență necesar. Problemele mai serioase ajung în final să fie rezolvate de alte persoane decât cele care ar trebui să le rezolve. Avem CA la spital, avem conducere, avem consilieri județeni, avem tot ce ne trebuie, ba cică spitalul are și sindicat. De fiecare dată când apare câte o problemă mai deosebită sau câte o investiție mai mare de făcut acestea sunt puse în brațele conducerii Consiliului Județean Neamț…să se descurce cu ele. Nu ai vedea vreo minte luminată prin CA-ul de la spital care să identifice vreo sursă de autofinanțare, nu ai vedea vreun mare lider de sindicat să vină la CJ să expună problemele salariaților, nu ai vedea o conducere la spital care să dea afară vreun cadru medical corupt, nu vezi nimic la nimeni … alții trebuie să le rezolve lor treburile.

În exemplul de mai sus vedem cum domnul Sîrbu de la OAMMR, ajutat de prieteni, a rezolvat o problemă care ar fi trebuit rezolvată de sindicat – conducere spital și CA. Acesta este doar un exemplu … din păcate, ca acesta sunt multe altele,  dar cine știe, poate în timpul vieții noastre o să apucăm să vedem vreo schimbare în nivelul de implicare în conducerea spitalului, poate chiar din partea celor care sunt în conducerea spitalului.

 

 

 

 

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Silvia spune

    Da.la bugetari. La privati orarul pe care stie cnas ca Lucrezi e de 8 ore dar in realitate e de 12, 13 h pe zi fara pauza, pe un salariu de nimic 1250 pe hartie plus 200 negru, indeplinind si rolul femeii de servici ( care Isi daduse de mult timp demisia).de ce nu se sesizeaza nimeni? Pt ca ITM plus CNAS plus firma privata =mafia Din sanatate

  2. Cristina Olariu spune

    De asta nu avem loc, noi tineretul! 😉 De toate babetele din spital! Noi stam cu diploma in dosar si cam atat!

  3. Catalina Elena spune

    la bugetari,ca la privat..ciu ciu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate