S-au stabilit câștigătorii etapei județene a Sesiunii de referate și comunicări științifice ale elevilor de liceu

0

Inspectoratul Școlar Județean Neamț informează că în data de 24 mai 2018, la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț, a avut loc etapa județeană a Sesiunii de referate și comunicări științifice ale elevilor de liceu.

Într-o competiție cu un standard înalt de calitate a cercetărilor dedicate istoriei, s-au distins elevii care au obținut locul I la secțiunile Istorie universală și Istoria românilor:

  • RAREȘ APETREI – Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț, clasa a IX-a, cu lucrarea „Evoluția Ungariei de la legendă la Republica Ungară a Tratatului de la Trianon”, secțiunea Istorie universală, profesor coordonator dna prof. dr. Dorina – Luminița DREXLER.
  • DRAGOȘ FILIOREANU – Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț, clasa a XI-a, cu lucrarea ”Destinul unei generații”, secțiunea Istoria românilor, profesor coordonator, dna prof. dr. Daniela MĂTĂSARU-IONESCU.

Etapa națională a Sesiunii de referate și comunicări științifice ale elevilor de liceu va avea loc la Arad, în perioada 26-29 iulie 2018.

Mulțumim pentru efort elevilor care își dedică timpul liber cercetării istoriei, propunând an de an teme de studiu serioase, mulțumim și profesorilor coordonatori și sperăm să păstrăm tradiția de a aduce premiul I în județul Neamț, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani! Recunoștință și onoare celor care își iubesc istoria!,  a menționat  prof.  Elena Preda, inspector școlar în cadrul ISJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate