S-au demarat lucrările de reabilitare a ”AXIALULUI” DJ 155 F Ceahlău – Durău – Izvorul Muntelui

3

Au început lucrările de reabilitare a drumului ”Axial”. O investiție foarte importantă pentru județul Neamț, dar mai ales pentru turismul din județul Neamț. O investiție pe care nemțenii o așteaptă de 20 de ani. Fiecare conducere a Consiliului Județean a promis că o face, dar până la Ionel Arsene nimeni nu s-a ținut de promisiune. 

Consiliul Județean Neamț a început reabilitarea axialului Ceahlău – Durău – Izvorul Muntelui din fonduri proprii. Urmează licitația publică pentru executarea integrală a lucrărilor în baza contractului de finanțare semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale.

În această săptămână s-a demarat o lucrare de amploare pentru infrastructura rutieră din județul nostru, și anume reabilitarea drumului axial, DJ 155 F.

„Am început deja să turnăm covor asfaltic de la kilometrul 0 până la kilometrul 12, de la Bistricioara până în stațiunea Durău, cu fonduri proprii. În următoarea etapă, cu sprijinul Guvernului României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, vom reabilita axialul integral, până la Izvorul Muntelui. Contractul de finanțare a fost deja semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale iar în perioada următoare vom lansa licitația publică pentru execuția lucrărilor. Drumul axial este unul extrem de important pentru economia județului dar mai ales extrem de dorit de nemțeni și turiști și mă bucur că am reușit să conving Guvernul României de utilitatea reabilitării lui.”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

Pentru cei care nu știu să folosească hărțile de Google, drumul DJ 155 F denumit popular Axial, începe în comuna Ceahlău zona Bistricioara și se termină în orașul Bicaz la intersecția cu drumul ce merge de la Bicaz la Barajul Bicaz.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Nasty spune

    Pt dezvoltarea turismului în județul Neamț, trebuie asfaltat acest drum!
    Și următoarea prioritate, care ar deschide imens stațiunea Durău și muntele Ceahlau, ar fi asfaltarea drumului forestier dintre Durău și Bicazul Ardelean!
    S-ar putea face un circuit cu bicicletele în jurul Ceahlăului. Cred că ar veni tiriști din toată Europa.
    Dacă s-ar asfalta toate drumurile turistice din munți, nu ar mai fi aglomerații numai în anumite zone, iar povestea cu manelizarea e depășită. Se pot face reguli stricte, eventual și taxă de intrare, cu WC ecologice și coșuri de gunoi.

  2. Stefan spune

    E bine ca se face si asta, e vorba de portiunea din drumul national dinspre viaduct pana la Durau .Cat despre „axial” , va mai trece ceva timp.Pana atunci, cred ca ar fi prioritare drumurile nationale din zona , care sunt intr-o stare jalnica!

  3. Marian spune

    Sa vezi de acu manelizare.
    Mai degraba il lasau asa.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate