S-a stins Cornel Vasile Nastasia, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Negreşti

0

Personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ este alături de familia şi colegii lui Cornel – Vasile Nastasia, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Negreşti, decedat mult prea devreme.


Pentru noi, pierderea celui care din anul 2006 a îmbrăţişat cu o dăruire şi un profesionalism greu de egalat această nobilă meserie de salvator voluntar, este una foarte grea. Cornel Vasile Nastasia a înţeles să-şi practice meseria de pompier voluntar cu mult curaj, profesionalism şi devotament. La fiecare situaţie de urgenţă produsă pe teritoriul comunei Negreşti a pus umărul, alături de pompierii militari, pentru a veni în sprijinul localnicilor ale căror vieţi şi bunuri erau în pericol. Pe timpul controalelor de specialitate, desfăşurate de către Inspecţia de Prevenire, a obţinut doar rezultate foarte bune. În permanenţă manifesta o preocupare pentru îmbunătăţirea activităţilor şi a dotărilor serviciului pe care, l-a condus încă de la înfiinţare.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE!

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate