S-a semnat contractul de execuție pentru 3 locuri de joacă moderne în Piatra-Neamț

0

Municipiul Piatra-Neamț va avea 3 locuri de joacă moderne în toamnă, anunță primăria.

Primarul Andrei Carabelea a precizat că astăzi, 5 august, a semnat contractul de execuție pentru 3 din cele 4 locuri de joacă ce vor fi modernizate în acest an în oraș: cele de pe străzile Mihai Viteazu (blocurile C1-C2), Progresului (vizavi de Școala Gimnazială „Daniela Cuciuc”) și Ecoului (vizavi de Școala Gimnazială „Nicu Albu”).

Fiecare complex de joacă va avea o tematică diferită și elemente specifice:

– cel de pe strada Mihai Viteazu va avea o tematică marină, cu elemente precum vapor, barcă, placă de surf, dar și complex de leagăne, ladă de nisip și figurine pe arc;

– locul de joacă de pe strada Progresului va fi de tip castel-cetate și va avea, printre altele, panouri interactive un complex de leagăne, figurine pe arc și balansoar;

– pe strada Ecoului vom avea un loc de joacă cu tematică dragon – va avea 3 tobogane, partea superioară a complexului fiind sub forma unui cap de dragon, iar coada va fi reprezentată de către toboganul închis.

Termenul de finalizare a lucrărilor pentru aceste locuri de joacă este de cel târziu 30 octombrie.

Astfel, cei mai mici pietreni se vor putea bucura în curând de încă 3 noi locuri de joacă moderne, îngrijite și potrivite pentru petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut.

a transmis Andrei Carabelea

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate