S-a rezolvat problema cu barierele din curtea SJU: reguli privind accesul autovehiculelor

1

În urma soluționării problemelor tehnice cu barierele din curtea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, managerul Alexandru Filimon a revenit cu o decizia privind regulamentul de acces în curtea SJU, regulament pe care îl redăm integral în cele ce urmează, cu precizarea că personalul spitalului se va implica în mod direct pentru a dirija șoferii.

„Având în vedere dispozițiile Ordinului 1365/2008 privind organizarea serviciului de pază și a regimului de acces în unitățile sanitare publice cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății Publice, dispozițiile Procesului verbal emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț (nr. 4339/02.02.2023) precum și lucrările de reparații ce se efectuează în cadrul Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț (precum și lucrările ce se vor efectua în apropierea unității sanitare ce determină aglomerarea traficului în proximitatea unității), se decide:

  • începând cu data de 15 februarie 2023, în curtea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț vor avea acces autovehiculele serviciului de ambulanță, autovehiculele personale, vehicule care transportă persoane ce necesită îngrijiri de urgență ori persoane care nu se pot deplasa, autovehiculele furnizorilor de produse și servicii în unitatea sanitară, autovehiculele aparținând serviciilor de pompe funebre, autovehiculele care efectuează transport în regim de taxi;
  • accesul autovehiculelor proprietatea personalului Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț se va face pe baza cartelei de acces;
  • accesul autovehiculelor altor instituții/furnizori se va face pe baza foii de parcurs;
  • accesul în interiorul curții spitalului al pacienților și aparținătorilor cu autoturismul proprietate personală este, ca regulă, strict interzis. Este permis accesul doar în situația în care sunt transportați pacienți care necesită îngrijiri de urgență (pacient pediatric, oncologic, femei gravide) ori sunt nedeplasabili din punct de vedere locomotor. Accesul pacienților care nu se pot deplasa se permite pe baza confirmării primită din partea medicului curant și aprobată de către manager, fiind menționate următoarele date: nume și prenume pacient, secția de internare, numărul de înmatriculare autovehicul, nume și prenume șofer, număr telefon șofer;
  • în cazul pacienților nedeplasabili sau a pacienților urgență medicală care se prezintă la unitatea sanitară cu autoturismul personal, accesul este permis strict până la rampa de primire a Unității Primiri Urgențe sau până la intrarea pavilionară unde se află secția pe care urmează a se face internarea/externarea dar fără a se depăși un maxim de 15 minute. De asemenea, este interzisă parcarea autovehiculului în curtea unității sanitare pe perioada internării pacientului;
  • la intrarea și la ieșirea din curtea spitalului au prioritate ambulanțele.

Posesorii autovehiculelor sunt obligați:

  • să parcheze autovehiculul numai pe locul găsit liber fără a obstrucționa accesul pietonal și auto;
  • să elibereze locurile de parcare din interiorul curții Spitalului în caz de incendiu, calamități naturale, pe timpul alarmării spitalului, în cazul desfășurării unor evenimente precum și pentru efectuarea unor lucrări, aprovizionări sau intervenții;
  • este strict interzisă blocarea căilor de acces către intrările pavilionare, oprirea sau staționarea autovehiculelor pe căile de circulație”.

Decizie aprobată și transmisă de Alexandru Filimon – managerul SJU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. anecsda24 spune

    15 minute?
    asa performanti sunt?
    te preia in 15 minute?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate