Romsilva: Prețul pentru un pom de Crăciun pornește de la 15 lei

0

Romsilva oferă spre vânzare, în acest sezon, circa 34 de mii Pomi de Crăciun

În perioada Sărbătorilor de Iarnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă spre vânzare 33.996 Pomi de Crăciun, cea mai mare parte fiind recoltați din culturi specializate din pepinierele silvice proprii.

Din totalul Pomilor de Crăciun oferiți la vânzare în acest an, 22.551 sunt din specia brad și 11.445 fiind din specia molid sau alte specii de rășinoase. 70% din Pomi de Crăciun, respectiv 23.926 bucăți, provin din culturile specializate din pepinierele silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în timp ce 10.070 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă.

Și în acest an, prețurile pornesc de la 15 lei pentru un Pom de Crăciun specia molid de până la 1,3 metri și ajung la 35 lei pentru cei din specia brad cu înălțimea între 2 și 3 metri.

Solicitările pentru exemplare de peste 3 metri înalțime sunt considerate comenzi speciale.

Pomii de Crăciun sunt vânduți de către ocoalele silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, iar persoanele fizice au prioritate la achiziționarea acestora. Dacă Pomii de Crăciun sunt vânduți de unitățile din subordinea Romsilva în piețe sau alte locuri amenajate, la aceste prețuri se adaugă și costurile de transport, manipulare și depozitare.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate