România, țara în care putem imobiliza un urs de 200 kg, dar nu și un dement care zice că omoară 2 ostatici

3

După cum știe toată lumea, la Onești au fost uciși doi oameni luați ostatici de un al treilea. De la momentul în care poliția a venit la fața locului și până ce au intrat peste criminal s-au scurs aproximativ 4 ore în care poliția a făcut o demonstrație de incompetență.

Intervenția polițiștilor pentru capturarea individului ar fi trebuit să se întâmple imediat, pe simplul motiv că 2 e mai mare ca 1. Pericolul era evident, atât timp cât un singur individ ținea captivi doi adulți în putere. Era clar că nu e ceva de joacă că dacă ar fi fost și agresorul nu era foarte periculos si determinat cei doi ostatici l-ar fi dat deja cu capul de pereți până ce venea poliția.

De aici mai departe orice dezbatere este inutilă. Polițiștii nu au înțeles că atât timp cât un adult reține alți doi adulți situația trebuie rezolvată imediat. Nu au intrat să elibereze ostaticii, deși aveau echipamente care să-i protejeze de cuțitul agresorului. Mai mult de atât, la o intervenție în forță nu avea timp agresorul să omoare doi ostatici, ci, în cel mai rău caz să-i rănească, deoarece și treaba asta cu omorâtul cuiva cu un cuțit nu e chiar așa cum se vede prin filme.

Dacă nu sunt în stare, data viitoare să cheme poliția un veterinar cu o pușcă cu tranchilizante să adoarmă agresorul până ce se decide poliția dacă e cazul să intervină.

Asta e țara în care trăim. Țara în care putem tranchiliza un urs de câteva sute de kilograme și să îl relocăm la sute de kilometri într-o rezervație, dar nu putem imobiliza un diliu într-un balcon ca să îl mutăm în arest. Vai de soarta noastră.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Min spune

    Omu’ are drepturi ca e “superior”. Ursul,din pacate, nu.

  2. Tristete spune

    Sincer…eu VAD O PARTE BUNA!!!
    S-a confirmat DEFINITIV si IREMEDIABIL incompetenta, slugarnicia si CORUPTIA din ministerul afacerilor…parca si denumirea reflecta realitatea…cat despre siguranta cetățeanului…criminalul a zis ce aud de ani de zile de la diverși oameni…”imi fac dreptate cu mana mea”

  3. rusu vasile spune

    avem politie?????????????????????????????
    avem echipe de antitero de elita???????????????????????????????????
    avem jandarmi specialisti alpini?????????????????????????????????///
    NU AVEM NIMIC , AVEM POLITISTI CARE PANDESC ZILNIC SA DEA AMENZI CETATENILOR CARE MUNCESC , CIRCULA PE DRUMURILE PUBLICE DE ACASA LA LOCUL LOR DE MUNCA SI SUNT AMENDATI SI LUATE PERMISELE.
    AVEM JANDARMI CARE STAU PRIN STATIUNI SI DAU AMENZI SI REPRESALII CU BASTOANE ASUPRA CELOR CARE IES IN STRADA SI MANIFESTA CONTRA GUVERNULUI CARE SER LAFAIE SI CHELTUIE BANII NOSTRI FARA SA RASPUNDA
    Politia romana nu a auzit ca se poate cobora de pe bloc cu franghii de alpinist si putea sa imobilizeze pe acel om de la balcon cu pusca cu tranchilizante ?? sau nu s-a aprobat de catre presedinte care era la SCHI ???
    Politia romana nu stia ca putea sa aduca cetateanului decizia judecatoreasca sa ii arate motivarea????
    SAU ACOLO DE 10 ANI ERA O MAGARIE FACUTA DE SAMSARII DE APARTAMENTE??????????????????????

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate