Riscurile legate de administrarea pe termen lung a paracetamolului sunt încă subestimate

0

Potrivit unui studiu, administrarea pe termen lung şi în doze mari de paracetamol prezintă riscuri în special în plan cardiovascular şi renal, care până în prezent au fost subestimate. 

Cel mai bine vândut medicament împotriva durerilor din lume, în cele mai multe cazuri fără reţetă, paracetamolul este recomandat în multe patologii acute sau cronice. În general, este considerat mai puţin periculos decât medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) sau opiaceele, prescrise şi ele pentru calmarea durerilor.

Fiind cunoscută deja toxicitatea paracetamolului asupra ficatului în cazul abuzului, cercetători britanici s-au ocupat de consecinţele administrării regulate şi pe termen lung a medicamentului, rezultatele studiului fiind publicate în revista Annals of the Rheumatic Diseases a grupului British Medical Journal (BMJ). După ce au analizat opt studii existente, cercetătorii au pus în evidenţă o rată a mortalităţii cu până la 63% mai mare la persoanele care consumă în mod repetat cantităţi mari de paracetamol (3 grame pe zi).

Consumul regulat de paracetamol ar mări şi riscul de boli cardiovasculare, cu până la 68% dacă se administrează peste 15 pastile pe săptămână. În aceeaşi situaţie s-a constatat şi un risc crescut de apariţie a unor probleme gastrointestinale şi renale. În cazul tulburărilor renale, riscul a fost de două ori mai mare dacă s-au administrat în total mai mult de 500 de grame de paracetamol de-a lungul vieţii.

Echipa de cercetători condusă de profesorul Philip Conaghan de la spitalul britanic din Leeds admite că riscurile evocate sunt slabe în mod global, însă apreciază că studiul lor arată că ‘adevăratul risc al paracetamolului este mai mare decât credea până acum comunitatea medicală’.

‘Ţinând seama de consumul însemnat de paracetamol şi de faptul că se eliberează fără reţetă, ar fi normal să se reanalizeze sistematic eficienţa şi toleranţa sa în anumite boli’, încheie cercetătorii.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate