# Rezist = o adunătură de incompetenți

9

Despre manipularea prin intermediul internetului cei care citesc ziarpiatraneamt.ro știu deja. Despre cum se organizează aceasta manipulare și cum apar userii falși și mai ales cum funcționează am explicat, de asemenea, și de fiecare dată am anticipat corect momentele când în zona de socializare de pe internet au apărut din senin armate de useri falși care încercau să creeze opinii, uneori cu succes.

Exact la fel a fost și la organizarea ultimului miting în care jandarmii au căpăcit aiurea câțiva protestatari. La acest miting organizarea a avut ca bază, după cum corect am anticipat, o armată de useri falși de facebook care ar fi trebuit să motiveze lumea să iasă în stradă și de acolo să intre probabil în clădirea guvernului.

Analizând tehnic modul în care au făcut mobilizarea pentru acest miting cei de la #rezist, am aproximat că infrastructura de useri de care au beneficiat a fost de câteva mii, nefiind ceva de amploare cum a fost la alegerile prezidențiale, de exemplu. Din păcate, noi am făcut analiza presupunând că în spatele manipulării pe Facebook se află niște profesioniști care fac ce pot ei mai bine cu câteva mii de conturi de Facebook, dar am aflat din denunțul unuia dintre cei de la #rezist că incompetenții aveau la dispoziție o rețea de 140.000 de conturi false de internet. O astfel de infrastructură, manipulată de o găină, tot scoate în stradă vreo 2-300.000 de oameni.

Oricine a finanțat aceasta rețea de 140.000 useri este la fel de incompetent ca și cei de la #rezist. Să ai o asemenea infrastructură și să nu fii în stare decât să dai un pârț trebuie să fii extraordinar de întârziat și pe lângă subiect. Rețele de 100.000 de conturi false se folosesc la motivat electoratul în America sau Rusia, acolo unde ai nevoie de anvergură masivă. La noi, incompetenții de la #rezist au avut la dispoziție o asemenea mașinărie și au pilotat-o fără să o pornească.

Jenant. Este de neînchipuit ca cineva să aibă o asemenea resursă distructivă pe mână și să scoată din ea doar un pârț. Guvernul poate dormi liniștit. E clar că ăștia de la #rezist sunt incompetenți de prima clasă.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
9 Comentarii
  1. REZIST spune

    Robert Negoiță: Și eu simt nevoia uneori să ies în Piața Victoriei pentru a protesta față de lipsa transparenței în cheltuirea banului public

    atat am avut de spus

  2. Stefan spune

    Domnule Iosub,e a treia oara cand comentez,nu stiu daca mi se va aproba comentariul,dar nu inteleg de ce nu le-ati publicat pe cele anterioare,deoarece nu am folosit cuvinte injurioase.Sunt plecat din tara,dar inca ma documentez despre ce se intampla in tara si in orasul meu natal,Piatra Neamt.

    ADMIN: Cenzura a fost aplicată pentru ca insultați majoritatea pietrenilor spunând ca sunt o ”turmă” si explicati cum ar trebui sa faca cei care sunt deștepti…de fapt instigati oamenii la vorbit trivial explicând cum cei cu ”I.Q.ridicat scandeaza: M..E PSD!!!!!!!!”
    Daca așa vorbiți dumneavoastră in propria familie sau asa va educati copiii este alegerea dumneavoastra dar aici noi facem regulile și acestea interzic instigarea la ura!!!

    1. Jănel Pintilie spune

      Excelent d-le Iosub ! Sunt curios dacă „turbatul” 🙂 scrie de afară sau dinăuntru frumoasei noastre țări.
      Parcă puteați stabili aipiul de unde pleca comentariul.
      Despre aichiu….
      Mușchiul cerebral al unei găini e minuscul !

  3. John Davideanu spune

    Și vrei să creadă cineva vrăjeala !? Și cei care au votat PSDragnea au ieșit în stradă, fara să-i plătească nimeni. Doar pesedistii cred că ieși doar dacă ești plătit. Pentru că ei asta fac…

  4. Jănel Pintilie spune

    D-le Iosub cei 140.000 de fake users folosiți în lupta cu partidul de guvernământ sunt adevăratele găini ! Motivați ideologic, cu o pregătire precară, au fost folosiți pentru a se lupta cu inamicul din postura de raportori de conturi false, așa cum ne povestește un alt comentator. Lipsiți complet de imaginație, niște puppets on strings, care executau mecanic indicațiile celor câteva zeci de deontologi pregătiți în centre speciale. Niște sclavi la comanda masterșilor cu pregătire specială. O simplă accesare a unor pagini precum privesc.eu, atunci când transmit în direct din piață, arată nivelul intelectual, precaritatea culturală, gramaticală a majorității comentatorilor ! Expresiile triviale sunt cele ce predomină, îndemnurile la violență. Cu astfel de non comunicatori, de „găini turbate” 🙂 șansele ca lumea bună să iasă-n stradă sunt minime.
    Asta e ! Motivați doar de ura ce le pune-n funcțiune singurul neuron „verde”, vor continua să se zbată să facă revoluția LOR…
    Părerea mea, de om echilibrat, de ochi critic la orice fel de derapaj, de oriunde ar veni.

  5. Luci spune

    Domnule Iosub, daca eu aberez pe net nu am nevoie de dovezi, pot fi doar lipsit de discernamant. Daca dumeata, care te dai reporter, aberezi pe net si la fituica trebuie sa ai dovezi. De unde ai scos cifrele? Ai vreo informatie de la facebook? Ori le-ai primit pe sub masa de la ala de iti plateste sa manipulezi lumea? Analizand tehnic modul in care iti documentezi articolele (de pe la altrinele tv) acest gen de manipulare pe care incerci sa il faci nu face nici cat o ceapa degerata. Daca vrei dovezi, iti trimit prin mesaj privat ca eu am raportat cel putin 100 de conturi false toti, troli psd, care au avut activitate pe cont doar la alegerea presedintelui, in februarie anul trecut si acum in ultima luna. Dumeneata poti sa iti dovedesti spusele? Ori doar bati campii?

    ADMIN: Dovezile au fost prezentate pe posturile nationale TV ieri iar denuntul din care sunt luate cifrele este deja parte dintr-un dosar penal instrumentat de DIICOT.

    1. Luci spune

      Sa inteleg ca ati avut acces la date secrete din dosare care inca nu au fost facute publice? Ori ca va documentati doar de la televiziunile obediente care susutin ca au dovezi dar nu au prezentat nimic decat vorbe pana cum? Pot sa va spun ca nici un post tv national NU A PREZENTAT DOVEZI in acest sens, au existat doua televiziuni care manipuleaza mase fara multa carte, care SUSTIN, la fel ca si dumneavoastra, ca au dovezi ori ca dovezile despre care vorbesc ar exista intr-un dosar care altfel ar trebui sa fie secret 🙂 Concluzia: pana acum nu ati facut decat o incercare ordinara de MANIPULARE fara nici o dovada. Ca au existat si inca exista troli psd va pot pune la dispozitie cifre si date, daca sunteti cu adevarat interesat de adevar, dar nu va pot obliga sa spuneti adevarul. Din pacate nu exista mai multe adevaruri, indiferent din ce parte privim.

      ADMIN: Noi vom reveni la acest subiect și vom avea ocazia sa vedem daca am avut sau nu dreptate 🙂

  6. Jules Bules Marcel de Fer spune

    Domnu redacteur, ați uitat să-l amintiți pe băiatul de la pact….
    Ăla de-i făceați articole laudative acum vreo 2 ani !
    Și pe care, teamă mie, o să-l lăudați și-n 2020.
    N-așa ?

  7. Turtoi Marian spune

    Aveți dreptate, sincer ! Am trecut cu voință peste multe persoane cu POSTĂRILE : de exagerările zilnice inventate…Facebook nu m-ai este cum era „odată”, acum se practică politică tarifară pe câteva pagini de persoane INVIZIBILE, i-am verificat cum şi-au modificat profil sau coperta din cauzele m-ai sus !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate