Remember Marin Sorescu – 15 ani de la moarte

Acum 15 ani literatura romana si romanii, in general, au pierdut una dintre cele mai mari valori ale culturii noastre. Pe 8 decembrie 1996 se stingea, in urma unei boli care i-a macinat trupul, Marin Sorescu. Contemporanii, voit sau nu, l-au plasat pe nedrept intr-un con de umbra. Trebuie sa recunoastem cu tristete ca Marin Sorescu este un scriitor uitat. Anul acesta, cu ocazia implinirii a 75 de ani de la nasterea sa, pe 19 februarie, numele lui Marin Sorescu s-a facut auzit numai in cadru academic. Uniunea Scriitorilor nu s-a sinchisit sa il considere pe Marin Sorescu demn de a fi readus in atentia publica. „Am observat că nimeni nu se mai gândeşte la Marin Sorescu„, a declarat Eugen Simion pentru „Adevărul”. „Cel mai puţin se gândesc instituţiile culturale. Până acum, primarul Craiovei organiza în fiecare an un festival şi oferea un premiu internaţional. În 2011, Craiova nu mai organizează nimic„, a adăugat acesta.

Marin Sorescu a fost fortat sa plece de la revista craioveana Ramuri, unde era redactor-sef, in 1991, in urma acestei scrisori:

“Catre,

St. Aug. Doinas, presedinte de onoare al U.S.

Mircea Dinescu, presedinte al U.S.

Avand in vedere ca activitatea lui Marin Sorescu in cadrul revistei «Ramuri» este aproape nula;

Avand in vedere ca Marin Sorescu denigreaza marii scriitori de azi (St. Aug. Doinas, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, N. Manolescu), refuzand sistematic sa-i publice;

Avand in vedere ca denigreaza marii scriitori din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran («E. Cioran a ajuns ca Ceausescu pe toate gardurile») si denigreaza U.S. («Uniunea Scriitorilor se va desfiinta; s-o ajutam sa se prabuseasca»);

Avand in vedere ca in redactie se poarta dictatorial, socotind redactia si Oltenia ca pe o mosie proprie, devenind o piedica in dezvoltarea spirituala a acestei regiuni;

Il recuzam pe Marin Sorescu din functia de redactor sef al revistei «Ramuri».

Mentionam ca laureatul Premiului Herder nici nu primeste salariul de la revista noastra, fiind salariat la edit. «Scrisul Romanesc». Mentionam, de asemenea, ca prezentul memoriu n-a fost semnat de dactilografa, de tehnoredactorul Alin Rosca si de femeia de serviciu.

Ion Buzera, Valentin Bazaverde, Gabriel Chifu, Romulus Diaconescu, Marius Ghica, Sabin Gherman, Ion Lascu, George Popescu, Constantin Barbu.”

In ciuda acestui abuz miselesc pe care nu il detaliem, Marin Sorescu, alaturi de Nichita Stanescu, a revolutionat literatura romana.

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

Printre distinctii amintim:

• Premiul Academiei Române (1968, 1977)
• Medalia de aur pentru poezie „Napoli ospite”, Italia, 1970
• Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
• „Le Muse”, acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978
• Premiul Internațional de Poezie „Fernando Riello”, Madrid, Spania, 1983
• Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară)

Poeziile din volumul Puntea sunt ultimele creatii ale lui Marin Sorescu, o parte dintre ele scrise chiar pe patul de spital, cu putin timp inainte sa moara.

Scară la cer (volumul Puntea, 1996)

Un fir de păianjen
Atârnă de tavan,
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi
Scara la cer – zic,
Mi se aruncă de sus!

Deşi am slăbit îngrozitor de mult,
Sunt doar fantoma celui ce am fost,
Mă gândesc că trupul meu
Este totuşi prea greu
Pentru scara asta delicată.

– Suflete, ia-o tu înainte,
Pâş! Pâş!