Relaxarea restricțiilor în țările europene. Cum vom putea călători în UE

0

După doi ani de pandemie, tot mai multe țări anunță relaxarea restricții. De asemenea, UE a transmis că, începând cu 1 februarie, oricine călătorește în interiorul blocului comunitar va avea nevoie doar de un certificat Covid, care poate fi obținut prin vaccinare, trecerea prin boală sau un test Covid negativ recent. Cu toate acestea, unele țări au anunțat că nu vor adopta această regulă.

Suedia, Norvegia, Grecia și Cehia sunt printre primele țări care vor relaxa măsurile anti-Covid, potrivit SchengenVisaInfo.com, citat de presa centrală.

Suedia

Începând din 9 februarie, cetățenii din UE pot intra în Suedia fără restricții. Astfel, dovezile privind vaccinarea, trecerea pri boală sau rezultatul negativ al unui test negativ nu mai sunt necesare. 

În Suedia, cetăţenii Uniunii Europene nu trebuie să mai prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test pentru depistarea virusului.

Nu mai sunt în vigoare restricţii referitoare la programul de funcţionare al restaurantelor şi barurilor, unde nu se vor mai aplică nici regulile de distanţare socială. De asemenea, autorităţile renunţă la limitarea numărului maxim de persoane cărora li se permite participarea la evenimente şi reuniuni. Totodată, Suedia renunţă la purtarea măştii în spaţii aglomerate sau în mijloacele de transport.

Pentru protejarea persoanele vulnerabile, măsurile vor rămâne în vigoare în unităţi sanitare şi de îngrijire, precum şi în căminele de bătrâni, potrivit autorităţilor sanitare. 

Danemarca

De la 1 februarie, danezii nu mai au nicio restricţie anticoronavirus, în pofida faptului că incidenţa rămâne ridicată. Obligaţia de a purta mască sanitară este de acum de domeniul trecutului, la fel şi prezentarea „permiselor de sănătate” care demonstrează că posesorul s-a vaccinat pentru COVID-19, s-a recuperat după boală sau s-a testat şi e negativ.

Evenimentele cu public se pot desfăşura de azi înainte fără limită de participanţi şi petrecăreţii se pot înghesui fără mască pe ringurile de dans din cluburi. Toate acestea pot avea loc întrucât COVID-19 nu mai este considerat „critic pentru societate”, desemnare care permitea guvernului să adopte măsuri dure vizând îngrădirea răspândirii sale. Doar călătorii care intră în Danemarca trebuie să prezinte în continuare dovada vaccinării.

Norvegia

Și Norvegia și-a relaxat restricțiile de intrare în țară. Autoritățile au anunțat, la începutul lunii ianuarie, că cerința de carantină va fi eliminată, deoarece această măsură „nu mai este considerată necesară pentru controlul infectărilor cu coronavirus”. Însă, călătorii nevaccinați trebuie să prezinte un test negativ și să completeze un formular la sosirea în țară.

Portugalia

Portugalia a relaxat restricţiile pentru străinii care deţin un certificat digital COVID-19 european, renunţând îndeosebi la obligaţia ca aceştia să prezinte un test negativ la COVID-19 înaintea intrării pe teritoriul portughez, potrivit unui decret publicat duminică şi citat de AFP.

Călătorii aflaţi în „posesia unui certificat digital COVID-19 din UE” sau a oricărui alt document „justificativ de vaccinare recunoscut” vor fi scutiţi de prezentarea unui test negativ la coronavirus la sosirea pe teritoriul portughez, potrivit deciziei guvernului de la Lisabona.

Certificatul digital COVID-19 al UE face fie dovada vaccinării, fie efectuarea unui test, fie trecerea prin boală după infectarea cu coronavirus în ultimele şase luni. Totodată, termenul de valabilitate a testelor antigen a fost redus în Portugalia, de la 48 la 24 de ore, potrivit unei decizii anunţate joi de consiliul de miniştri.

Grecia

Grecia a renunţat la cerinţa pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 de a prezenta un test negativ PCR (reacţie de polimerizare în lanţ) sau rapid la intrarea în ţară. Cu toate acestea, cei nevaccinaţi vor fi în continuare obligaţi să prezinte un test negativ PCR efectuat în ultimele 72 de ore sau un test rapid antigen negativ efectuat în ultimele 24 de ore, la intrarea în ţară.

Cehia

Începând din 9 februarie, Cehia va simplifica restricțiile pentru călători, dar și pentru cetățeni. La restaurante, baruri sau evenimente nu mai este necesară prezentarea unui certificat Covid. În ceea ce privește celelalte restricții, acestea ar putea fi eliminate din a doua perioadă a acestei luni.

Italia

Persoanele care vor intra în Italia din alte ţări ale Uniunii Europene şi prezentau dovada unui test negativ sau un certificat ce demonstra că au trecut prin COVID-19 nu vor mai trebui să prezinte un test negativ. Din cauza contagiozităţii ridicate a variantei Omicron, un test era obligatoriu până acum pentru toate persoanele, indiferent de statutul lor.

Totodată, autorităţile sanitare italiene intenţionează să ridice obligaţia purtării măştii în exterior, pe măsură ce numărul cazurilor de infecţii cu coronavirus scade. Obligativitatea purtării măştii încă se aplică în interior, în cadrul unui regulament ce urmează să rămână în vigoare până la 31 martie cel mai devreme. Starea de urgenţă în Italia legată de pandemie este de asemenea în vigoare până la această dată.

Spania

Portul măştilor de protecţie în aer liber nu mai este obligatoriu în Spania, începând din 8 februarie. S-a pus astfel capăt măsurii referitoare la măşti, care a fost reintrodusă în 22 decembrie 2021, din cauza valului de infectări provocate de varianta Omicron a coronavirusului – al şaselea val al epidemiei de COVID-19.

Marea Britanie

Începând de joi, 27 ianuarie, purtarea măştii nu mai este obligatorie, telemunca nu mai este recomandată oficial, iar pentru accesul în cluburi sau la anumite mari întruniri nu mai este necesar un certificat sanitar, a anunţat Boris Johnson.

Şeful guvernului britanic a afirmat că nu va mai prelungi regula ce impune izolarea persoanelor cu test pozitiv la coronavirus, atunci când măsura va expira la 24 martie, însă decizia ar putea fi chiar devansată. „Nu obligăm legal oamenii să se izoleze dacă au gripă”, a explicat el.

În Regatul Unit, fiecare naţiune constitutivă îşi decide politica în materie de sănătate. Guvernul scoţian a anunţat ridicarea majorităţii restricţiilor. Discotecile se pot redeschide, iar capacităţile de primire ale sălilor de spectacole au fost crescute. Totuşi, telemunca rămâne recomandată. La rândul său, guvernul Ţării Galilor, unde valul Omicron a trecut de vârful de cazuri, a anunţat o ridicare treptată a restricţiilor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate