Recuperare miraculoasă a bărbatului înecat cu un mic, internat la terapie intensivă în Piatra-Neamț

0

Pe 20 ianuarie, într-un spațiu de alimentație publică din zona Pieței din Târgu Neamț au avut loc scene șocante. Un bărbat s-a înecat cu un mic și, din cauză că nimeni nu a intervenit pe loc, neștiind să acorde primul ajutor de tip manevra Heimlich, pacientul a intrat în stop cardiorespirator.

A fost, într-adevăr, chemată o ambulanță care a venit destul de repede, însă în cazuri de asfixiere cu mâncare orice secundă e prețioasă și pacientul poate muri în lipsa primului ajutor.

Potrivit cadrelor medicale de pe ambulanță, pacientul ar fi înghițit un mic cu totul și s-a înecat. Cei de pe ambulanță au reușit să îi scoată jumătate de mic din gât, care obstrucționa căile aeriene, și au început manevrele de resuscitare.

Pacientul a fost predat la CPU Târgu Neamț. Aici, pacientul a fost resuscitat și intubat. Echipa “de gardă”, coordonată de dr. Florin Apostoae, s-a comportat exemplar și totul a mers perfect.

*Pacientii cu stop cardio-respirator prin aspiratie de corp străin, alimente sau suc gastric pot face complicații pulmonare severe. Promptitudinea intervenției și aspirarea eficientă a căilor respiratorii cât mai precoce, precum și intubatia orotraheală si ventilația mecanică efectuate la timp pot preveni sau limita aceste probleme.

Citiți și: (NEAMȚ) S-a înecat cu un mic și acum e intubat la spital. Un martor reclamă lipsa totală a spiritului civic și a noțiunilor de prim ajutor

Ulterior, pacientul a fost internat la Terapie Intensivă în Piatra-Neamț. Prognosticul era atunci rezervat din cauza stării grave în care pacientul se afla.

Eforturile depuse de cadrele medicale de la Piatra-Neamț au dat, însă, rezultate favorabile. Surse medicale ne-au declarat la sfârșitul săptămânii trecute că pacientul a fost externat de la terapie intensivă și se recuperează într-un salon obișnuit din spital. Pentru moment, viața acestuia este în afara oricărui pericol.

Felicitări cadrelor medicale care i-au salvat viața!

Detalii în articolul de mai jos despre ce putem face în caz de asfixiere cu mâncare:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate