Recomandări pentru perioada cu temperaturi ridicate/Puncte de prim ajutor în caz de caniculă

0

Temperaturile ridicate înregistrate în cursul zilei pot genera probleme de sănătate atât persoanelor sănătoase, dar mai ales celor cu suferinţe cardiovasculare, neuropsihice, endocrine, metabolice, în general bolnavilor cronici şi copiilor.


Pentru atenuarea efectelor nefavorabile ale temperaturilor deosebit de ridicate asupra sănătăţii, recomandăm populaţiei următoarele măsuri:
• Evitarea, pe cât posibil, a expunerii prelungite la soare între orele 11:00-18:00;
• Purtarea de pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
• Pe parcursul zilei se vor face duşuri călduţe;
• Zilnic se vor consuma între 1,5 – 2 litri de lichide (apă, ceai de plante, sucuri de fructe) fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
• Nu se va consuma alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
• Se vor evita băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice şi favorizează deshidratarea;
• Se vor consuma fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
• Se vor evita activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit);
• Dacă în locuinţă există aer condiţionat, se va regla aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mici decât temperatura ambientală;
• Se va acorda o grijă deosebită persoanelor dependente (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi), oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu le solicită;
• În timpul deplasărilor prin oraş este util să intraţi în spaţii climatizate sau organizate ca puncte de prim ajutor în caz de caniculă (farmacii).

LOCAȚIILE PUNCTELOR DE PRIM AJUTOR LA CANICULĂ PENTRU ANUL 2019:

Farmacia COROMA FARM, B-dul General Dascalescu (1 Mai)
Farmacia Sensi Blu (Spital)
Farmacia MARA, B-dul Decebal nr. 57
Farmacia KARMINA (Piata Bistrita)
Farmacia KARMINA str.Baltagului (8 Martie)
Farmacia HORTENSIS, B-dul Trăian
Farmacia KARMINA Str. Mihai Viteazu (Orion)
Farmacia ARDEALUL 2, B-dul Decebal(Muzeul de Istorie)
Farmacia KARMINA B-dul Traian
Farmacia Aurolgex Prod.Com. B-dul Traian
Farmacia ARDEALUL 1, Str. Titu Maiorescu nr.10
Farmacia ARDEALUL 8 B-dul Decebal nr.15 (Precista)
Farmacia FARCOM, Str. Petru Rareş
Farmacia ARDEALUL 9 B-dul General Nicolaea Dascalescu (1 Mai)
Farmacia FARMAVIT, P-ţa Ştefan cel Mare
Farmacia ARDEALUL 4, Aleea Ulmilor
Farmacia ARDEALUL 6, Str. Mihai Viteazu,Complex Orion
Farmacia A&B PHARMA CORPORATION (UNIC)
Farmacia FLORES, B-dul Decebal
Farmacia HORTENSIS 2, B-dul Decebal
Farmacia ARDEALUL 5, B-dul Republicii Nr. 10
Farmacia ARDEALUL 3, Str. Progresului nr. 42
Farmacia ARDEALUL 7, Str.Progresului 121
Farmacia ARDEALUL 10, Str. 1 Decembrie1918 (Orion)
Farmacia Sensi Blu ( Piata)
Farmacia ARDEALUL 11, B-dul Traian nr.2
Farmacia ROPHARMA (Piaţa)
Farmacia ROPHARMA (Darmanesti)
Farmacia ROPHARMA (Precista)
Farmacia ROPHARMA (Petrodava)
Farmacia STEFI FARM (Piata)
Farmacia Sensi Blu ( Kaufland)
Farmacia Sensi Blu ( Mol )
Farmacia DONA 179 (Piata) 
Farmacia Sensi Blu (Spital)
Farmacia DONA (Spital) 
Farmacia DONA (Muzeu Istorie)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate