Războiul parcărilor PNL contra PMP

4

parkDupă cum se observă cu ochiul liber, societatea Parking este în centrul unui tir intensiv din partea consilierilor PNL. Demersul celor de la PNL este unul cu care empatizează toată lumea, inclusiv noi, ca publicație, numai că defazarea lui este cea care duce la semne de întrebare în sensul că ne-ar fi plăcut să vedem aceste demersuri pe vremea când PNL era în relații cordiale cu PMP.

Cum stau lucrurile: PMP-ul prin Laurențiu Dulamă a dus de nas PNL-ul, ca în final să se alieze cu PSD-ul. De aici a început prigoana lui Laurențiu Dulamă care se confundă cu Parking-ul și care, numai cine nu vrea nu vede, și-a numit un înlocuitor tot de la PMP pe post de director la firma ce trage linii și încasează bani din parcări.

Acum consilierii PNL propun scăderea prețurilor la parcările de reședință, lucru care este benefic pentu pietreni chiar dacă e venit mai târziu, după ruperea lanțului de iubire cu PMP. Singura problemă care se pune este aceea a eventualelor despăgubiri pe care ar putea să le plătească primarii, adica noi cetățenii, în cazul în care firma Parking ar da în judecată municipalitatea pentru scăderea prețurilor și ar câștiga procesul. Dacă inițiatorii proiectului ar face un amendament în sensul în care să își asume și răspunderea în cazul unor despăgubiri și să le plătească ei, demersul de ieftinire a parcărilor ar fi unul corect 100%. Și spunem asta pentru că de-a lungul timpului consiliul local a luat multe decizii pripite de reduceri de costuri sau de mărire a lor, de reducere a taxelor sau de mărire a lor, decizii care în timp s-au dovedit a fi greșite și municipalitatea a plătit despăgubiri de s-a cocoșat și mai plătește și acum.

Ce trebuie să rețineți este faptul că demersul liberalilor de ieftinire a parcărilor este unul foarte bun și sperăm să ducă la desființarea Parking-ului numai că cine duce la bun sfârșit acest demers trebuie să își asume responsabilitatea ca pietrenii să nu plătească în final mai mulți bani prin despăgubiri acordate unei firme care a facut un contract foarte avantajos pentru ei și cu multe probleme la reziliere pentru primărie.

Aveți mai jos punctul de vedere al liberalilor și conferința de presă a PMP… Pardon. Parking S.A..

În urma conferinţei de presă organizată de SC Parking SA,

Avem următorul punct de vedere:

Grupul Consilierilor PNL Piatra Neamț consideră că încercările membrilor PMP care conduc societatea Parking de a ascunde ”gunoiul sub preș” invocând tot felul de motive politice, în condițiile în care la conferințele de presă organizate de societate participă și activul de partid , nu reprezintă altceva decât încercarea disperată a alianței PSD-PMP-ALDE de a-și justifica votul. Este clar că triada care conduce Piatra Neamț se va opune scăderii prețului parcărilor de reședință.

Membrii PMP, care acum se erijează în victime, încearcă să explice pietrenilor cum scăderea prețului locului de parcare va falimenta societatea, o societate care deja se afla pe minus. Ne întrebăm de ce nu a ieșit conducerea societății în conferință să explice cum au fost chetuiți banii pietrenilor timp de 10 ani. Când se cheltuiau miliarde cu nemiluita pe contracte bine făcute, pe salarii enorme și asocieri cu firme prietene, nu le era teamă că vor intra în faliment? Asta nu ne arată decât că PSD+PMP+ALDE își doresc ca locuitorii din Piatra Neamț să plătească de cinci ori mai mult prețul unei parcări față de București, pentru ca directorii și apropiați ai societății să o ducă bine în continuare.

Nu dorim falimentarea societății Parking, dar dacă această societate nu-și dovedește eficiența, iar managementul ultimilor ani s-a dovedit a fi defectuos, soluția pe care am propus-o este trecerea parcărilor la primărie, iar plata acestora să fie făcută la direct la Direcția Taxe și Impozite. În acest fel, prețul poate fi scăzut mai mult decât am propus inițial.

Grupul Consilierilor PNL Piatra Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Ticu spune

    Consiliul local este actionar principal iar varianta cu despagubirile este hilara. Din articol strabate altceva, un anume partizanat, orcum ar dao .PM.P., P.S.D., nu au explicatii plauzibile, iar despre P.N.L., intradevar de ce acum ? De fapt este o boala veche a partidelor noastre( si o prostie a alegatorilor), ca sa sesizeze problemele populatiei si ,,rezolvarea” lor doar in campania electorala.

  2. POPA GHEORGHE ADRIAN spune

    De unde o fi apărut și ăsta. ..când orașul are atâția oameni deștepți. ..

  3. Je spune

    L-am auzit pe tanarul PMP-ist pe post de director cum spunea ca societatea nu a cerut niciodata bani de la primarie, cum fac alte societati. E sanatos la cap baiatul asta? Pe langa banii pe care ii incaseaza direct de la populatie mai vroia si bani de la primarie??

  4. Je spune

    Conform legii, poti cere despagubiri daca ai investit intr-o afacere, apoi, in urma unor situatii, exista un prejudiciu pe care poti sa-l ceri in instanta. Ori Parking nu a facut nicio investitie pe teritoriul orasului Piatra Neamt, aceasta societate doar incaseaza de la utilizatorii de parcare si traseaza dungu cu vopsea. Si inca un lucru, nu poate o societate avand 70% actionar Consiliul Local sa dea in judecata Consiliul Local. Ar fi cam absurd. Cem mai bine ar fi ca aceasta societate sa-si traga obloanele, sa se multumesca cu banii frumosi facuti si papati pana acum si sa ne lase in pace

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate