„Raiul din iad ne-a unit”. Copiii Cameliei Smicală pot reveni alături de mamă, a decis tribunalul din Finlanda

1

„Tribunalul administrativ a hotărât reîntoarcerea copiilor acasă, pentru început pe durata a șase luni. Decizia trebuie pusă în aplicare imediat.”, a transmis ieri, 22 februarie, Camelia Smicală.

Pentru cei care cunosc drama Cameliei Smicală, vestea este una excelentă și așteptată de mulți ani.

Camelia Smicală este un medic originar din Neamț, fiind stabilită în Finlanda. În această țară, s-a căsătorit cu un bărbat de origine finlandeză. În urma abuzurilor din familie și a divorțului, Finlanda a decis, în mod nedrept, luarea în custodia statului a celor doi copii ai Cameliei Smicală.

Copiii Cameliei Smicală — Mihai și Maria — au fost preluați de către autoritățile finlandeze, încă din 2015. Mama acestora a cerut în mai multe rânduri sprijinul autorităților române, pentru ca fiul și fiica ei să revină în custodia sa.

După o luptă neobosită în toți acești ani, Cameliei Smicală și copiilor săi li s-a făcut dreptate. Cel puțin pentru următoarele 6 luni.

„Nu am fi rezistat fără voi. Raiul din iad ne-a unit. Am ajuns să ne rugăm unii pentru alții. Este minunea Lui Dumnezeu! Să rămânem uniți în continuare! De asemenea, sper să ne lase să călătorim în România, să îi văd și să îi îmbrățișez pe toți cei care ne-au ajutat.

Mulțumim presei din România și tuturor celor care ne-au susținut. Să vă binecuvânteze și să vă bucure Dumnezeu! Vă mulțumim că vă bucurați împreună cu noi și sunteți familia noastră!  

Îmi cer iertare că nu fac față să vă mulțumesc fiecăruia în parte, dar voi continua să mă rog pentru voi toți în fiecare zi, până la sfârșitul vieții. Vă iubim!”, a declarat medicul Camelia Smicală, pentru DC News.

Întregul caz poate fi citit aici.

Citește și:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Gradinaru Neculai spune

    Cunosc foarte bine cazul și pe distinsa doamnă Camelia Smicală ! Mă bucur din suflet că acum copiii sunt alături de domnia sa. Consider că este cazul să se întoarcă acasă pentru că loc de muncă se găsește pentru dumneaei. A fost și este apreciată ca medic cât a lucrat în Piatra Neamț. Stimă și respect pentru întreaga familie Smicală. Felicitări și multă sănătate le doresc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate