Lansare de carte, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”: „Călătorie de unul singur – poeme de supravieţuire” de Radu Tudorel

0

 

Biblioteca Judeţeană vă invită joi, 17 noiembrie 2011, ora 17.00, în Sala „Cupola”, la o nouă întâlnire cu poezia prin intermediul volumului „Călătorie de unul singur – poeme de supravieţuire” semnat de Radu Tudorel.

Confesiunile lirice ale lui Radu Tudorel, aflat după „Trăiri eliberate” (2007), la cel de al doilea său volum de poezie, acoperă o problematică amplă, cititorii fiind invitaţi la o incursiune printre gânduri şi dileme care, poate, i-au vizitat şi pe ei.

În întregul ei, cartea este – fără îndoială – o „transcripţie de trăiri, confesiuni şi refelecţii, rupte din patima imediată. Remarc acum vocea lirică mai bine conturată, mai clară, mai sigură pe ea, cu înclinaţie calofilă, de «distilare a clipelor», spre caligrafia unui sine agresat, abia temperându-şi nevroza cotidiană. Trăirea în natural e marea nostalgie a acestei aventuri singuratice sub povara timpului” – precizează criticul literar Cristian Livescu, la finalul volumului.

Vor vorbi despre poezia lui Tudorel Radu, în seara lansării, criticul literar dr. Cristian Livescu, prof. dr. Lucian Strochi şi publicistul Constantin Tomşa.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate