PSD nu lasă orașul fără viceprimari și polițiștii nu bagă oameni la pușcărie

2

Recent am văzut pe internet cum un necalificat îi acuza pe cei de la PSD că din cauza reclamațiilor făcute de ei orașul a rămas fără viceprimari. E vorba de faptul că cei de la PSD au reclamat că s-a încălcat legea când au fost aleși viceprimarii, prefectul a sesizat neregula și a cerut instanței să se pronunțe și instanța a decis suspendarea din funcție.

Nu putem acum să vă spunem că cei de la PSD au alt scop față de cei de la PNL. Toți fug după funcții și în fuga lor tot își pun piedici până ce își rup gâturile, dar nu despre asta este vorba acum. Acum este vorba despre cum cineva te crede prost și speră ca tu să înțelegi că vinovatul este cel care reclamă, nu cel care face fapta. Acum vorbim despre faptul că niciodată un partid nu poate lăsa un oraș fără viceprimari. Doar niște fapte care nasc suspiciuni întemeiate de încălcare a legii pot duce la o decizie a unui judecător de a suspenda un viceprimar din funcție.

Această abordare cu partidul care a lăsat orașul fără viceprimari e la fel de incompetentă ca aceea când auzim că polițistul a băgat hoțul la pușcărie. Nu bagă polițistul infractorul după gratii. Faptele sale îl bagă pe infractor după gratii că nu se poate duce polițistul să ia omul de la sala de lectură si să îl bage la pușcărie că a furat din piață.

Important este ca dumneavoastră cei care citiți să înțelegeți că tot ceea ce vedeți că se întâmplă este o consecință a unor fapte de care nu e vinovat decât făptuitorul, nu cel care îl prinde sau cel care îl sancționează. Și… dacă îi căutați vreodată pe cei care se fac vinovați moral de mizeriile, incompetența și ipocrizia din scena politică locală aceia sunt pietrenii care au ales să nu-i intereseze, nu au votat, nu s-au implicat, nu le-a păsat și așa am ajuns să avem un primar ales cu 8% din voturile pietrenilor cu drept de vot. Vă dați seama ce valoare au restul politicienilor din calsa politica locală daca primarul are o reprezentativitate de 8%?

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Dan spune

    Sa nu uitam ca alegerea primarului intr-un singur tur a fost si prin grija PSD-ului daca tot vreti sa mergeti pe firul logic. Stiu ca in Piatra-Neamt doar PNL e vinovat de ce se intampla indiferent ce e prin CJ Neamt dar PSD-ului i-a convenit si inca ii convine alegerea primarului intr-un singur tur ca altfel schimbau demult legea.

  2. Andrei spune

    Si a cui este vina? Eu consider ca a tuturor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate