PSD Neamț merge înainte. De vorbă cu Daniel Harpa, noul președinte al organizației județene (VIDEO)

0

Viața politică din județul Neamț merge mai departe, iar PSD Neamț a intrat într-o nouă etapă, cu un nou președinte, în persoana lui Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț.

Cu o lungă experiență politică și administrativă, Daniel Harpa se bucură de sprijinul colegilor din organizație. În același timp, este și o mare provocare, deoarece anul viitor începe perioada electorală.

„PSD Neamț merge pe o linie bună, cu o echipă puternică. Se vor vedea rezultatele în perioada următoare, când intrăm în cele patru alegeri care urmează în 2024.”, spune Daniel Harpa.

La nivel de județ sunt foarte multe proiecte de investiții în derulare cu fonduri fără precedent, ca dimensiune, atrase de liderii PSD din funcții administrative. Deși există o opoziție puternică la Neamț din partea partenerilor de coaliție de la nivel central, proiectele merg mai departe.

La nivel de bucătărie internă a PSD Neamț, Daniel Harpa precizează că activitatea din fiecare organizație locală va fi analizată pe criterii de performanță pentru a se obține cele mai bune rezultate la alegerile din 2024.

„De nume nu putem vorbi, pentru că se lucrează la o strategie și la un sondaj care se va efectua în perioada următoare. Dar cu siguranță avem oameni valoroși, oameni corecți și serioși care vor candida la organizațiile unde nu avem primari. Și aici încep cu Piatra-Neamț și Roman unde nu avem un candidat, acum când discutăm. Putem discuta de 4-5 candidați. Cine va ieși pe primul loc în sondaj, acela va fi candidatul la fiecare localitate în parte.(…) Coroborăm sondajul cu strategia pentru a câștiga cât mai multe primării, nu mai vorbesc de Consiliul Județean și parlamentare.”, precizează Daniel Harpa.

Liderul PSD mai spune că la această oră nu există niciun primar social-democrat care să dea semne că ar dori să schimbe taberele în perioada alegerilor, mai ales că urmează o perioadă cu premier PSD, respectiv Marcel Ciolacu.

Pentru a urmări interviul complet, mai jos un material video, în care Daniel Harpa a făcut și o serie de comentarii legate de proiectul noului spital județean, problemele de la Apa Serv și alte subiecte de interes care preocupă cetățenii din Neamț:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate