PSD își continuă căderea la Piatra-Neamț

2

Pe un trend național negativ pentru social democrați, ei își continuă căderea liberă și la Piatra-Neamț, obținând un scor mai mic ca la europarlamentare, deși spre deosebire de multe alte locuri din țară pietrenii pot vedea cu ochii lor lucruri realizate de PSD.

Cu prima campanie în care bugetul alocat presei locale a fost zero lei, cu un val de m**e cum nu a mai fost vreodată în politica din România, cu un candidat care a fost tăvălit în ultimul hal, aproape inexistenți în mediul online, social democrații au scos totuși aproximativ 20% la Piatra-Neamț. Asta înseamnă că social democrații au un nucleu foarte stabil de votanți și orice ar face ei, orice s-ar spune de ei și orice s-ar întâmpla, iau startul de la 20%.

Într-un articol recent am criticat liberalii pietreni că nu au fost în stare cu primar PNL și consiliu local de partea lor să se ridice peste media PNL pe țară. Din păcate pentru social democrați este și mai dezastruos scorul lor, deoarece au făcut lucruri cu adevărat vizibile și nesperate pentru pietreni. De exemplu, în orice direcție pleci din Piatra Neamț pe un drum național infrastructura este refăcută, toate firmele de construcții au de treabă și sunt locuri de muncă câte nu visau pietrenii să vadă vreodată și așa mai departe. Să ai cele mai mari realizări, să aduci cele mai mari fonduri, să achiți din datoriile istorice ale primăriei, să reconstruiești piața și multe altele și să chinui 20 de procente la alegeri asta e o cu adevărat o problemă pentru un partid. E clar că social democrați greșesc grav în zona de imagine.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Emy spune

    Gogoși Nu Cumpără DAR Micinici Cu Siguranță ! Și numai e Gogoașă ci Furiosica . Drumuri prin orașe , comune , Unele Investiții în SJU , unele Programe prin care Unii dintre Români au putut. schimba. Unele Bunuri de Folosință Îndelungată cu altele Noi , prin RABLA , Sa Vedem daca GUVERNUL. Meu. Ludovic ,Va mai Asigura. Fondurile necesare . deși. El a spus ce Gânduri are i ar mai Nou și Victor Viorel spunea ceva de Toamna lui 2020 când ar Trebui sa se Mărească ceva la Pensii .DA Lumea poate a Observat și ce a spus TRAIAN , Că n 2010 era Economia. pe Creștere și cu toate astea a TAIAT Salarii ,Pensii ,etc , ACUM sa. Hotărât să l susțină pe WERNER , Cum ar veni sa Întâlnit o BELEA cu un PĂCAT ! Are Poporul asta parte numai de NAPASTE ! in care se vara Singur ori AJUTAT. de alții care Din DRAGOSTE cu Cele mai Bune INTENȚII îl. Ajuta Repede și SIGUR sa o ia in BEJANIE , că dacă alții sunt deja DE CE sa Nu fim cu Toții IOBAGI pe la diverși GROFI din Afara ori Autohtoni

  2. George spune

    Nostalgicii care votează PSD pleacă dintre noi încet dar sigur, iar generațiile tinere nu cumpără gogoși. Acesta-i motivul pentru care bazinul electoral al PSD-ului este în contracție.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate