PSD a lansat Programul de Guvernare Muncă și Demnitate Socială

Ca de fiecare dată, PSD dovedește că are soluții! Dar cel mai important, PSD știe să guverneze bine, atât la nivel local, cât și național! Programul de guvernare al PSD pentru următorii 4 ani este dovada cea mai clară.

Programul PSD are câteva ține sociale clare pentru următorii 4 ani, un lucru ce lipsește cu desăvârșire actualei guvernări peneliste care neglijează partea socială complet, declară Oana Bulai.
”Vorbim în primul rând de creșterea puterii de cumpărare a salariului minim cu 37%. În același timp, ne dorim ca decalajul de dezvoltare între urban și rural să fie redus pe acești patru ani de zile cu 20%.
Vrem să ne ținem tinerii și forța de muncă activă acasă prin asigurarea unui loc de muncă plătit decent. Ținta programului de guvernare a PSD este ca numărul românilor cu salariul de peste 1000 euro brut să fie de 1,6 milioane, față de 1,1 milioane în prezent, iar numărul contractelor noi de muncă să crească cu 1 milion în următorii 4 ani.
România se poate vindeca după această guvernare de tristă amintire. România poate crește economic și social, așa cum a făcut-o în perioada 2017 – 2019, dar pentru asta e nevoie de PSD la guvernare.
Programul de guvernare prezentat de PSD este singurul capabil să repare distrugerile guvernului așa-zisei „Dreapta Unită”, dar și să refacă echilibrele economice și să readucă prosperitatea pentru români.
PSD guvernează pentru oameni!”



