Proteste anti-Ponta în București

0

Joi, la ora 19:00, se anunță un protest în București, intitulat ”Marș pentru egalitate în fața legii și drept la liberă exprimare. Ponta – demisia” și care se va desfășura pe traseul Piața Universității – Palatul Parlamentului. La acest protest și-au anunțat participarea pe Facebook în jur de 700 de persoane.

Pe site-ul de socializare, inițiatorii marșului au scris: „Cei pe care i-am ales nu ne sunt egali. Folosesc legea și funcția după bunul plac. Un prim ministru suspect – dar care nu poate fi anchetat – te amenință să stai acasă. Ce faci?”.

Tot joi, în intervalul 10:00-13:00, vor protesta și pensionarii din cadrul Federației Naționale Unirea, în Piața Victoriei din Capitală, cerând Guvernului și Parlamentului introducerea, în regim de urgență, a unui program de acțiune prin care să se asigure vârstnicilor din România un nivel de trai decent.

Pensia reală din anul 2014 este mai mică decât pensia reală din anul 2009, iar numărul biletelor de tratament a scăzut an de an, de la 360.000 — în 2004, la 200.000 — în ultimii ani. Din cauza sărăciei, starea de sănătate a vârstnicilor este din ce în ce mai precară, mortalitatea și morbiditatea sunt tot mai mari.

Sursa: Agerpres

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate