Promovarea imaginii Jandarmeriei Române la școală

0

Vineri 5 iunie a.c., la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ au fost desfăşurate mai multe activităţi preventiv-educative şi de promovare a imaginii Jandarmeriei Române, astfel:

  1. la sediul I.J.J. Neamţ, un grup de 20 de elevi şi 3 cadre didactice de la Liceul Tehnologic Vînători-Neamţ şi de la şcolile gimnaziale din localităţile Mirosloveşti, Moţca şi Mironeasa, au făcut cunoştinţă cu tehnica de intervenţie pentru misiunile de asigurare şi restabilire a ordinii publice, tehnica de intervenţie antitero şi cu mijloacele de comunicaţie.
  2. la Şcoala Gimnazială din satul Iucşa (Bozieni), jandarmii nemţeni au fost alături de aproximativ 200 de elevi din 5 şcoli şi 20 de cadre didactice într-o activitate preventiv – educativă în cadrul proiectului educaţional ” Hai să ne cunoaştem mai bine, hai să fim prieteni”.

 În cadrul acestor activităţi, jandarmii au prezentat exerciţii demonstrative de autoapărare şi de imobilizare, a fost expus un film cu misiunile Jandarmeriei Române iar la finalul activităţilor copiii au avut ocazia să vadă şi să fotografieze tehnica şi mijloacele de intervenţie.

Aceste activităţi au fost desfăşurate pentru informarea şi educarea tinerilor în scopul adoptării comportamentului non violent şi oferirea sprijinului în privinţa cunoaşterii legislaţiei.

 Compartiment informare şi relaţii publice

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate