”Promovare de manual” pentru un președinte de Consiliu Județean

0

Vedem  în ultima perioadă foarte multe atacuri la adresa relației dintre Consiliul Județean Neamț și Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Atacurile vizează nu doar instituțiile, ci și pe șefii acestora, în mod special pe Ionel Arsene, președintele CJ Neamț și oamenii din jurul său. Despre aceste atacuri nu vrem să ne dăm acum cu părerea deocamdată.

Prin acest articol vrem doar să restabilim adevărul istoric legat de relația CJ Neamț – Spital și de adevăratele ode de manual închinate unui fost președinte de Consiliu Județean, deoarece vedem în mediul online comentarii care plasează actuala formulă politică ce conduce județul în zona ”comuniștii”, ”sovieticii”, ”ciuma roșie” etc., iar cei care se ocupă cu transmiterea mesajului lor sunt ”pupincuriști”, ”lingăi”, ”ciocli” etc.

Așadar, pentru restabilirea adevărului istoric și desigur pentru amuzament, haideți să vedem cum arăta un comunicat al Consiliului Județean Neamț pe tema problemelor de la spital, comunicat publicat, ironia sorții, într-o zi plină de comunism,  23 August 2010, an în care stânga politică din Neamț aproape că nu mai exista și politicienii de dreapta, în frunte cu PDL, conduceau județul. Vă lăsăm să citiți și să trageți singuri concluziile.

COMUNICAT 2010 _____________________________

Cu privire la unele informaţii şi opinii vehiculate în ultimele zile în presa locală şi nu numai, conducerea Consiliului Judeţean Neamţ este obligată să facă următoarele

PRECIZĂRI:

1. Conducerea CJ Neamţ a anunţat, încă de la preluarea Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, că prioritatea numărul 1 este şi va fi creşterea calităţii actului medical.
2. Preşedintele CJ Neamţ aşteaptă de la conducerea Spitalului Judeţean acţiuni imediate şi eficiente în acest sens, remedierea situaţiilor reclamate de pacienţi (referitoare la medicamente şi materiale sanitare solicitate pacienţilor, la calitatea hranei şi modalitatea de transport etc).
3. Preşedintele CJ Neamţ aşteaptă, de asemenea, de la conducerea Spitalului Judeţean, măsurile gospodăreşti necesare pentru creşterea ordinii din spital şi din curtea acestuia.
4. Preşedintele CJ Neamţ rămâne fidel intenţiei de modernizare a spitalului, de dotare cu aparatură modernă, acţiuni care să eficientizeze actul medical dar să aducă şi la un standard de calitate normal condiţiile oferite pacienţilor.
5. Preşedintele CJ Neamţ este conştient că toate aceste ţinte pot fi atinse doar împreună, prin eforturile conjugate al celor care conduc spitalul (directori plus membrii Consiliului de Administraţie), ale medicilor, ale asistenţilor, ale celorlalţi salariaţi din SJU Neamţ şi, fireşte, ale Consiliului Judeţean Neamţ.
6. Pentru a clarifica unele informaţii contradictorii: şefii de secţie şi ceilalţi medici din SJU Neamţ au libertate totală în a comunica cu presa pe subiecte vizând cazurile şi problematica medicală iar despre problemele referitoare la organizare şi management, persoana îndreptăţită să furnizeze informaţii şi să dea declaraţii este dr. Sorin Ciobanu (conform deciziei din C.A. al SJU Neamţ din data de 26.08.2010).
7. Deşi este la curent cu diferitele acuzaţii care vizează activitatea sau pe unele persoane din spital, preşedintele CJ Neamţ se delimitează de acuzaţiile generalizate, care nu sunt corecte nici din punct de vedere legal, nici din punct de vedere moral. Preşedintele CJ Neamţ solicită instituţiilor sau persoanelor autorizate să trateze cu maximă atenţie fiecare caz în parte (atunci când este cazul) şi să ia toate măsurile pentru cheltuirea justă a banului public. Greşeala, culpa sau dauna produsă de o persoană sau alta nu poate fi imputabilă însă unei întregi colectivităţi, legea fiind extrem de clară în acest sens şi precizând că orice răspundere este “directă şi personală”.
8. Preşedintele CJ Neamţ consideră că, în acest moment, în Spitalul Judeţean Neamţ este nevoie de acţiune, de organizare, de îmbunătăţirea reală a condiţiilor oferite pacienţilor şi nu de exerciţii de imagine.

Cabinet Preşedinte

________________________________________

După cum vedeți, în 2010, pe lângă concentrația siropoasă a cuvântului „președinte” în text mai mare decât în stenogramele Plenarei CC a PCR, orice era rău la spital era din vina strictă a persoanei care greșea și nu era permis să se spună, ca acum, că pentru orice se întâmplă sunt vinovați managerul sau președintele  CJ Neamț. Ce se mai schimbă lucrurile, nu? Și chiar cei care scriau în 2010 ode de acest gen acuză acum că alții fac astfel de lucruri.

Nu vom fi ipocriți să spunem că nu promovăm conducerea CJ Neamț și relația sa cu spitalul, dar din poziția de observatori ai fenomenului de promovare dus dincolo de limitele preaslăvirii, apreciem că nu perioada de acum sau cea de dinainte de ’89 sunt culmea cultului personalității, ci de departe recordurile aparțin administrației PDL care avea ca făuritori de imagine niște oameni atât de buni și meticuloși că umezeau supozitoarele pentru șefi la fel cum o croitoreasă bătrână umezește ața înainte de a o băga în ac.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate