Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic Special «Ștefan cel Mare»“ a fost finalizat

2

 

Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic Special «Ștefan cel Mare»“ a ajuns la final, după 34 de luni în care s-au desfășurat lucrările, valoarea totală a lor fiind de 16.975.903,23 lei, din care 12.328.758,16 lei a fost finanțare nerambursabilă.

Prin proiect s-a urmărit asigurarea condițiilor necesare unui proces educațional la standarde europene și îmbunătățirea accesului la educație și formarea profesională a elevilor cu nevoi speciale și a celor din mediul rural.

Principalele lucrări au vizat reabilitarea și modernizarea corpurilor de clădire Corp C1 – școală, Corp C2 – cantină, Corp C5 – internat și centrala termică; modernizarea terenului de sport, amenajarea unui spațiu de socializare/ recreere în aer liber; construirea unei săli de sport; recompartimentări interioare în vederea asigurării unor spații de cazare care să respecte standardele minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copiilor/ tinerilor cu dizabilități (numărul maximum de beneficiari pe cameră – patru persoane, fiecare cu câte șase metri pătrați alocați); refacerea finisajelor interioare (tencuieli, pardoseli, placaje), înlocuirea tâmplăriei existente interioare cu tâmplărie din aluminiu și exterioare cu tâmplărie din lemn de stejar triplu stratificat, înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice; modernizarea centralei termice; achiziționare dotări.

„Liceul a fost dotat prin acest proiect cu echipamente didactice, echipamente IT cu softurile aferente și softuri specializate în terapiile educaționale și procesele de învățare/ predare, precum și echipamente de recuperare. De asemenea, s-a asigurat mobilier pentru spațiile de cazare, sălile de clasă, laboratoare, ateliere, sală de sport și spațiile de socializare/ recreere și cantină, softuri educative de specialitate, teste psihologice și materiale educative multimedia și echipamente pentru bucătărie“, a declarat Anca Afloarei, manager de proiect.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătățirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenție 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar Organismul Intermediar responsabil cu implementarea acestui program este Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est.

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. NECULAI P. spune

    Felicitari si succes in continuare!

  2. xx spune

    De ce nu ati facut si precizarea ca lucrarea a fost facuta de Moldocor si terminata cu un an si jumatate intirziere

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate