PROIECT – Tichete educaționale pentru achitarea programelor de tipul „Școala după școală”

0

Conform unui proiect legislativ înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaților, părinții preșcolarilor și elevilor până în clasa a patra vor putea primi tichete educaționale pentru achitarea programelor de tipul „Școala după școală”.

Cu ajutorul acestor vouchere, părinții vor putea plăti total sau parțial programele afterschool la care participă copiii lor.

Tichetele educaționale vor fi acordate doar pentru preșcolari și pentru elevii de până în clasa a patra. Pentru a beneficia de ele, părinții vor trebui doar să facă o solicitare în scris, la sfârșitul fiecărui an școlar sau la momentul înscrierii copilului la școală sau la grădiniță pentru noul an școlar. Finanțarea se face de la bugetul de stat iar valoare nominală este de 400 de lei. Tichetele se vor distribui sub formă de bonuri valorice, nu vor fi transferabile, destinația fiind aceea de a acoperi cheltuielile programului afterschool.

Pentru a intra în vigoare, este nevoie ca proiectul să fie adoptat de Parlament. Dacă va fi adoptată, propunerea legislativă va intra în vigoare începând cu anul școlar 2019-2020.

Mai multe detalii, pe avocatnet.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate