Proiect de lege: Teorie, poligon și traseu ziua și noaptea, probe de examen permis auto

3

examenExamenul pentru obținerea permisului de conducere ar putea fi modificat. Deputatul PSD Florin Gheorghe cere, printr-un proiect de lege, să se introducă încă două probe suplimentare. Este vorba despre condusul în poligon și traseu pe timp de noapte, potrivit Hotnews.ro.

Am propus ca probele de examinare pentru obținerea permisului să fie 4 și nu 2 cum sunt în prezent. Astfel, pentru a obține permisul de conducere, vor fi obligatorii atât proba teoretică, cât și trei probe practice: proba de condus în poligon, proba practică de traseu în localitate și proba practică pe timp de noapte. Am toata încrederea că și colegii parlamentari vor conștientiza faptul că o asemenea modificare legislativă este un imperativ și că trebuie să o adoptăm cât mai curând.” a spus deputatul PSD Florin Gheorghe, intițiatorul proiectului, potrivit unui comunicat de presă.

Examenul pentru obținerea permisului de conducere constă în susținerea unei probe teoretice de verificarea cunoștințelor și a trei probe practice pentru verificarea aptitudinilor și a comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat.„, potrivit proiectului de lege, depus la Camera Deputatilor.

Deputatul a motivat inițierea acestui proiect de lege prin reducerea numărului de accidente de circulație datorat slabei pregătiri a șoferilor, situație datorată relaxării condițiilor de obținere a permisului auto.

În ultimii 26 de ani, condițiile și modalitățile de instruire și de examinare a noilor conducători de autovehicule s-au relaxat atât de mult, încât nu m-ar mira ca, din populism, să auzim că s-a renunțat definitiv la examinare, iar permisul se obține mai ușor decât un bilet de autobuz, poate chiar prin SMS.„, a afirmat Florin Gheorghe.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. VIO spune

    in 1984 cand am facut eu scoala de soferi care era una sngura in piatra neamt,tot 4 probe se dadeau.

  2. Irina Vasiliu spune

    Eu așa am dat examen, prin 1985. Tot cu fente de examinare, si pe vremea aceea. Dar am luat permisul si am fost dată exemplu. Părinților mei nu le-a trecut prin cap vreo idee de a da șpagă 🙂 Eu aș introduce si un examen psihologic, serios.

    1. ANA spune

      Examen care ar trebui repetat din cand in cand (macar la schimbarea permisului) si obligatoriu in cazul celor care sunt amendati sau produc accidente.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate