Programul Rabla: Rezervarea şi eliberarea tichetului valoric nu pot fi condiţionate de achitarea unor sume de bani

0

În perioada 3 aprilie – 29 august 2012, în cadrul Programului Rabla 2012, au fost casate 37.072 de autovehicule, fiind achiziţionate 8.354 de maşini, dintre care 3.998 de origine autohtonă.
Având în vedere semnalele apărute în presă în legătură cu modalitatea de repartizare a tichetelor valorice de către colectori (Remat-uri), mentionam că, în Ghidul de finanţare a Programului Rabla, aprobat prin Ordinul Nr. 981/2012, este precizat că: “Preluarea în custodie a autovehiculului uzat, eliberarea certificatului de distrugere, precum şi rezervarea şi eliberarea tichetului valoric nu pot fi condiţionate de achitarea unor sume de bani sau de efectuarea altor prestaţii de către proprietar.”
De asemenea, Ordinul de aprobare a Ghidului de finanţare are o anexă prin care este aprobat şi modelul de protocol încheiat între Administraţia Fondului pentru Mediu şi colectori. Conform acestui Protocol, colectorul se obligă “să nu condiţioneze preluarea în custodie, eliberarea certificatului de distrugere, precum şi rezervarea şi eliberarea tichetului valoric de achitarea unor sume de bani sau de efectuarea altor prestaţii de către proprietari”.

Informaţii suplimentare:
Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat pentru Programul Rabla 2012, în două etape, 171 de milioane de lei, sumă care permite scoaterea din uz a 45.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani. În prima etapă a programului care a început în data de 3 aprilie 2012, au fost alocate 114 milioane de lei pentru casarea a 30.000 de autovehicule, iar în etapa a II-a care a început în data de 8 august 2012, au fost alocate alte 57 milioane de lei pentru casarea a încă 15.000 de maşini.

Din cele 45.000 de tichete aferente acestui program tipărite de Administraţia Fondului pentru Mediu şi repartizate colectorilor (REMAT-uri), 43.350 au fost alocate persoanelor fizice, iar 1.650 persoanelor juridice. Conform Ghidului de finanţare, repartizarea tichetelor s-a făcut pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori. De asemenea, la nivelul fiecărui judeţ, tichetele au fost repartizate în mod egal între colectori.

Cele 15.000 de tichete din etapa a II-a a Programului au fost destinate numai persoanelor fizice.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate