Programul Rabla primeşte un supliment de 15.000 de tichete

1

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a anunţat luni, 18 iunie 2012, în cadrul unei conferinţe de presă, ca Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2012 va fi suplimentat cu 15 mii de tichete valorice pentru persoane fizice, în valoare de 57 milioane de lei. Totodată, ministrul Rovana Plumb a precizat că, la următoarea rectificare bugetară, va fi luată în calcul suplimentarea Programului cu încă 15 mii de tichete.

Am analizat, împreună cu noua conducere a Administraţiei Fondului pentru Mediu, posibilitatea ca, până la sfârşitul lunii iunie, să finalizăm procedurile pentru a suplimenta Programul Rabla cu 15 mii de tichete. Este foarte important pentru noi, având în vedere că, pe lânga implicaţiile de mediu, acest program creează şi menţine locuri de muncă, sprijină industria auto şi pe cea conexă acesteia. Cele 57 milioane de lei au fost realocaţi de la alte programe derulate prin AFM”, a declarat ministrul Rovana Plumb.

În perspectiva următoarei rectificări bugetare, ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat că: “Avem în vedere ca, la următoarea rectificare bugetară, care va avea loc cel mai probabil în luna iulie, să propunem suplimentarea programului Rabla cu încă 15 mii de vouchere, astfel încât să avem un supliment total de 30 de mii de tichete până la sfârşitul anului. Totodată, la aceeaşi rectificare bugetară, vom discuta şi posibilitatea găsirii de fonduri pentru programul Casa Verde”, a anunţat ministrul Rovana Plumb.

Iniţial, în Programul Rabla 2012 a fost alocat un buget de 114 milioane lei, care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. diogene spune

    Si totusi unde sunt cele 15 mii de tichete?
    In Neamt inca nu au aparut…Mai vin sau au intrat in cheltuielile cu alegerile?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate