Programul Nopții Muzeelor în Neamț. Intrarea este liberă pentru public pe 14 mai, între orele 18-24

0

Noaptea Muzeelor va avea loc sâmbătă, 14 mai, între orele 18.00 și 24.00. Cu această ocazie, toate muzeele din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț vă așteaptă cu ușile deschise la cel mai mare eveniment național dedicat lor. Intrarea este liberă.

Excepție face Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț care va fi închis.

Expoziții permanente valoroase, expoziții temorare inedite și interesante, film documentar de excepție, expoziții stradale bine documentate, ateliere muzeale, trageri cu arcul și prezentare de arme și armuri sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le puteți descoperi cu această ocazie.

Garda Curții Domnești se va alătura cu o defilare specială și o serie de ateliere tematice. În plus, elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș” vor asigura îndrumarea publicului la cele două pivnițe din cadrul Expoziției „Curtea Domnească”, între orele 18:00 – 20:00.

Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va fi prezentă în toate colțurile țării, în 87 de localități (orașe, comune, sate) din 39 de județe.

Pentru această ediție, avem intervenții culturale în spații muzeale în aer liber și închise, de teatru, de operă, de ateneu, în filarmonici și biserici, în studiouri radio, în castele, palate si cetăți, în biblioteci, în studiouri de creație, în centre culturale, în grădini de artă, în cartiere creative, în spații de știință și experimente, în spații ale memoriei comunismului și ale abuzului, în pavilioane și în galerii de artă, în mori de hârtie. Vom fi peste tot”- a declarat Dragoș Neamu, Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate