Program de formare a profesorilor consilieri pentru a sprijini activitatea CNE

0

Anunt lansare curs de formare de formatori, perioada 26 februarie – 5 martie 2011, Bacau, cu sprijinul ISJ Bacău şi Euro26 România

Termen limită înscrieri: 21 februarie 2011

PREAMBUL

În vederea sprijinirii activităţilor desfăşurate de către Consiliul Naţional al Elevilor şi organismelor din componenţa acestuia – Consiliul Judeţean al Elevilor, Consiliul Şcolar al Elevilor, profesorii consilieri din instituţiile de învăţământ preuniversitar sunt invitaţi să participe la cursul FORMARE DE FORMATORI  care va avea loc intre 26 februarie – 5 martie 2011, curs certificat CNFPA – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cod COR 241205 – FORMATOR.

Programul se desfasoara pe durata a 7 zile si se incheie cu un examen scris si proba practica ce se va sustine in ziua de 5 martie.

Cursul este urmat de sesiuni practice obligatorii ce consta in sustinerea unor formări de 1 – 3 zile pentru elevii implicaţi în CŞE/CJE/CNE, sesiuni susţinute in mod individual sau în echipe de cate 2 profesori formatori. Simultan, se vor desfăşura sesiuni de consiliere şi coaching pentru profesorii formatori prin întâlniri faţă în faţă şi la distanţă/online în cadrul cărora se va dezbate şi evalua modul in care au decurs formările, se vor propune sesiuni, teme, metode, abordări noi etc.

Cursul Formare de formatori face parte dintr-o serie de activităţi de formare derulate pentru şi în beneficiul Consiliului Naţional al Elevilor, atât pentru elevi, cât şi pentru profesorii consilieri coordonatori.

OBIECTIVELE programului de formare:

  1. dezvoltarea competenţelor de formator – pregatirea, derularea si evaluarea programelor de formare pentru tineri şi adulti
  2. formarea şi dezvoltarea abilitatilor specifice competenţei de formator: comunicare, primire şi oferire de feedback comportamental, lucru în echipă, gestionarea conflictelor, luarea deciziilor
  3. creşterea capacitatii de a declansa si gestiona procese de invatare la tineri şi adulti, adaptate modelelor şi teoriilor învăţării în funcţie de profilul acestora.

TEMATICA programului de formare:

  1. Elemente de dezvoltare personală. Comunicare si relationare interpersonală eficientă
  2. Lucru în echipă şi procese ale activităţilor de echipă – gestionarea conflictelor, luarea deciziilor
  3. Stiluri de învăţare şi teorii ale învăţării. Behaviorism vs constructivism
  4. Structura unei situaţii de învăţare experienţială. Tehnici de debriefing
  5. Tipuri de activităţi conduse de formator. Metode de educatie non-formala. Corelaţia obiective – metode – modalităţi de organizare a grupului de formare.
  6. Planificarea formării: analiza nevoilor de formare, teme de formare, obiective, design formare, conţinuturi/suport de curs şi alte materiale (audio/video)
  7. Livrarea formării: competenţă şi personalitate de formator. Etica formării. Situaţii de risc în formare.
  8. Evaluarea formării: metode şi instrumente. Contexte de evaluare: formal, nonformal.
  9. Comunicarea publică a evenimentelor de formare.

CONDIŢII DE PARTICIPARE:

o  varsta min. 22 ani

o  profesor consilier, coordonator CŞE/CJE/CNE, inspector educativ

o  completarea formularului de înscriere

o  prezenta 100% la toate sesiunile formarii asigura participarea la examen si obtinerea certificatului de competenta.

o  se asigură cazarea şi masa participanţilor, precum şi cheltuielie cu formarea

o  cheltuielile de transport vor fi suportate de participanţi

Locuri disponibile: 20. Se asigură o distribuţie la nivel naţional.

Programul de formare are la bază învăţarea de tip experienţial şi impune participarea la toate sesiunile de formare, fără excepţie. Construcţia dinamicii de grup pe parcursul formării este facilitată de prezenţa tuturor participanţilor, integral, la toate sesiunile.

CRITERII DE EVALUARE ŞI SELECŢIE APLICAŢII:

  1. motivarea participării la programul de formare din perspectiva implicării ulterioare în activităţile CJE/CŞE
15
  1. gradul de conştientizare a nevoilor personale de formare, transpuse în obiective de învăţare
15
  1. experienţa anterioară în activităţi/acţiuni CJE/CŞE
5
  1. experienţa în conducerea activităţilor extracurriculare
10
  1. propunerile de activităţi pentru CJE/CŞE
5
TOTAL 50 puncte

Data limita pentru inscriere este 21 februarie 2011, pe adresa [email protected] , ora 16.00.

FORMULAR DE ÎNSCRIERE

La cursul Formare de formatori,

26 februarie – 5 martie 2011 / Bacău

NUME
PRENUME
Unitatea de învățământ
Localitatea
Județ
Funcția didactică/specializarea
Vârsta
Vechime didactică
Telefon
E-mail
Coordonator CȘE/CJE
Implicarea anterioară în CJE/CȘE
3 activități extracurriculare coordonate(cu detalii – tip activitate, perioada desfășurării, număr de participanți și profilul acestora)
Activități pe care intenționați să le inițiați cu/pentru CȘE/CJE ca urmare a cursului Formare de formatori
Motivația dvs pentru a participa la curs și obiective personale de învățare
Înțeleg și sunt de acord să particip integral la toate sesiunile de formare. Nerespectarea acestei condiții atrage după sine neintrarea în examenul pentru certificare. DA/NU
Înțeleg și sunt de acord să susțin min. 6 formări (între 1 și 3 zile) cu elevii din CȘE/CJE/CNE în perioada martie – iunie 2011 DA/NU

Termen limită pentru trimiterea formularului: luni, 21 februarie 2011 pe email [email protected]

Sursa: ISJ Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate