Procurorii DNA-Bacau au dispus trimiterea in judecata a unor nemteni acuzati de luare de mita

1

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

NISTOR CONSTANTIN, comisar şef în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Neamţ până la data de 29.09.2011, ENĂŞOAIE GHEORGHE şi ANTONIE CORNELIU, ambii comisari în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Neamţ, toţi în stare de arest preventiv, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni:

– două infracţiuni de luare de mită, ambele în formă continuată şi

– fals intelectual, în formă continuată;

ŢIFUI  PETRU,  PINTILIE DUMITRU, VADANA CONSTANTIN, CHIRILĂ ALEXANDRU TEODOR,  SCRIPCARU VASILE, TODIREL TEODOR, LEBĂDĂ BOGDAN-CONSTANTIN, BROASCĂ DANIELA, CIOBANU PETRICĂ,  SESCU IOSIF,  CIOBANU ION-MARINEL, GHELASĂ DUMITRU şi BUZDUGAN VASILE-ALIN, toţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din judeţul Neamţ,  în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:


La data de 29 septembrie 2011, inculpaţii Nistor Constantin, Enăşoaie Gheorghe şi Antonie Corneliu, în calitate de comisar şef, respectiv comisari în cadrul Gărzii Financiare Neamţ, cu ocazia efectuării unui control de specialitate, au primit suma totală de 4.010 lei, cu titlu de mită, de la inculpaţii Ghelasă Dumitru, Ţifui Petru, Pintilie Dumitru, Vadana Constantin, Chirilă Alexandru, Scripcaru Vasile şi Todirel Teodor. Banii au fost primiţi în scopul favorizării firmelor reprezentate de inculpaţii care au dat banii, respectiv pentru a efectua un control formal, pentru a nu constata toate neregulile sesizate, pentru a aplica amenzi contravenţionale minime cât şi pentru a fi anunţaţi cu privire la alte controale planificate.

De asemenea, în acelaşi scop şi în aceeaşi calitate, la data de 11 august 2011, inculpaţii Nistor Constantin şi Enăşoaie Gheorghe au primit de la inculpaţii Lebădă Bogdan-Constantin, Broască Daniela, Ciobanu Petrică şi  Sescu Iosif, reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din oraşul Roman, judeţul Neamţ, suma de 900 de lei şi foloase materiale în valoare de aproximativ 245 lei.

La data de 4 august 2011, inculpaţii Nistor Constantin şi Enăşoaie Gheorghe au primit de la inculpatul Buzdugan Vasile-Alin suma de 1.000 lei pentru ca, în calitatea lor de comisari la Garda Financiară, să favorizeze firma lui Buzdugan Vasile-Alin.

 În mod similar, la data de 9 septembrie 2011, Enăşoaie Gheorghe şi Antonie Corneliu au primit de la inculpatul Ciobanu Ion – Marinel suma de 1.000 lei în scopul menţionat mai sus.

          Pentru a ascunde faptele de corupţie descrise mai sus, în perioada iulie – 29 septembrie 2011, inculpaţii Nistor Constantin, Enăşoaie Gheorghe şi Antonie Corneliu au falsificat documentele pe care le-au întocmit cu ocazia controalelor efectuate în zilele în care au primit banii (procesele verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi înscrisurile aferente) în care au consemnat date nereale cu privire la neregulile constatate la momentul controlului.

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume de bani aparţinând inculpaţilor Nistor Constantin, Enăşoaie Gheorghe şi Antonie Corneliu.

La data de 30 septembrie 2011, Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Nistor Constantin, Enăşoaie Gheorghe şi Antonie Corneliu pentru 29 de zile (comunicatul nr. 591/VIII/3 din data de 30 septembrie 2011), măsură ce a fost prelungită ulterior.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Neamţ.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cropacic spune

    Cum putem sa reusim sa scoatem un adevar care sa astupat,de catre politia din Piatra Neamt,si anumea incurajand un viol in masa de 10 taximetristi toti,care siau batut joc de o persoana cazuta victima,(cu un handicap de epilepsie grad acentuat cu tulburari de comportament si pierderea cunostintei grad II)la cine trebuie sa ne adresam sa ni se faca dreptate sa se scoata adevarul la suprafata , sa nu mai fim obligati si constrasi de acesti anchetatori corupti de acesti violatori,ce drepturi au eii in plus fata de noi,sa fim atat de neindrepatiti,Va multumesc anticipat semnat Cropacic Victor Iulius

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate