Procesiune de zilele orasului

2

Astăzi, vineri, 24 iunie, între orele 13 – 15, a avut loc o procesiune prilejuită de hramul Bisericii Sf. Ioan Domnesc, Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, patronul spiritual al oraşului Piatra Neamţ. Acţiunea a fost condusă de Pr. Ailincăi Dumitru, Protopop de Piatra Neamţ şi au luat parte în jur de 30 de preoţi din oraş şi din împrejurimi. Acest sobor a condus racla cu veşmântul Cuvioasei Parascheva de la Iaşi şi racla cu sfinte moaşte pe  itinerariul următor: Biserica Sf. Ioan Domnesc, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (Precista veche), Biserica „Pogorârea Sf. Duh – Gară, Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Sf. Trei Ierarhi şi înapoi la Biserica Sf. Ioan Domnesc. Preoţii împreună cu credincioşii s-au rugat pentru sănătate, pace şi bunăstare. Au fost rostite rugăciuni pentru bunăstarea oraşului, iar pietrenii s-au închinat şi au sărutat sfintele moaşte. Duminică, 26 iunie, la Slujba Sfintei Liturghii ce se va oficia la Biserica Sf. Ioan Domnesc va fi prezent IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tot duminică, la ora 16.00, Protopopiatul Piatra Neamţ a organizat un spectacol muzical, ce va avea loc la Sala Consiliului Judeţean, în cadrul căruia vor evolua mai  multe coruri din Piatra Neamţ ce vor prezenta un program de cântări bisericeşti, patriotice şi populare. Intrarea la acest eveniment este liberă. De asemenea, IPS Mitropolit Teofan va fi przent în calitate de invitat de onoare.

Iosub Cătălin

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt

la flamma piatra neamt
Citește și
2 Comentarii
  1. […] Procesiune de zilele orasului » […]

  2. un pietrean spune

    nu toata lumea a fost atat de interesata ca am auzit ca preotii de la precista erau la o inmormantare in timp ce procesiunea era la ei la biserica…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate