Prins cu 125 km/h în Piatra-Neamț, cercetat pentru infracțiune

16

În noaptea de 26.07.2017, polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamţ au depistat pe strada General Nicolae Dăscălescu un tânăr de 20 de ani, din Dumbrava Roşie, care conducea un autoturism cu viteza de 125 km/h. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă de 2900 lei, pentru încălcarea regimului legal de viteză și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
16 Comentarii
  1. Giorgio Ar(e)Mani spune

    Departe de a incuraja sau sustine aceste incalcari ale legii si nici pe cei care se fac vinovati de ele, ar fi interesant ca redactia sau realizatorul articolului sa-i dea lui Emilian un ”drept la replica”. In ultima instanta, desi nimeni nu e mai presus de lege, pana la o sentinta definitiva si irevocabila, primeaza prezumtia de nevinovatie la fel ca si in cazul oricarui infractor de drept comun. Nu cred totusi, ca as fi singurul cititor care isi doreste sa vada procesul verbal cu amenda… desi eu zic ca amenda stabilita este de 2900 lei, dar el are dreptul sa plateasca jumatate din minim (probabil 625,5 lei). Ce ziceti, ar merita atentia? Pe de alta parte, cred ca e cam putin din partea rutieristilor, in conditiile in care in fiecarea seara din saptamana, nu doar in weekend, pe bulevardele centrale zboara zeci de motociclisti cu motoarele supraturate, insa nu are nimeni ”curaj” sa-i potoleasca

  2. Lili spune

    Draga Emilian, Chiar si asa cine te crezi tu sa conduci cu 125km/h in oras? Sau poate numele tau e Hamilton?!!

    1. Emilian spune

      Adevărul e că nu aveam 125km/h , aveam 180 și am văzut politia , am pus frana si m-au prins cu 125.

  3. Elena Alina spune

    Iau permisul PE smen si se DAU mari si tari….ma va

  4. Elena Alina spune

    Asa-i trebuie…merg ca tampitii si in final ajung sa omoare lumea

  5. Ady spune

    Poate ca ,,ziarurile”mint,dar nici tu nu esti usa de biserica.Cine se scuză,se acuză.

  6. Mihaela Bogdan spune

    Așa ar trebui răcoriți toți care au boala vitezei

  7. Alexandra Marcu spune

    Astia ar trebui sa ramana fara permis definitiv!!

  8. Cojocaru Alexandru spune

    Câtă inconştiență. Chiar dacă mergea reglementar, n-ar fi trebuit sub nici o formă să se urce la volan în astfel de condiții. Iacă vârsta sau incultura crează astfel de pericole în trafic. Putem considera astfel de specimene drept potențiali criminali. Nici puşcăria nu-l va conştientiza de gravitatea faptelor sale. Cred că e nevoie ca în şcolile primare să se pună bazele educației rutiere şi dezvoltarea simțilui de răspundere socială, pentru diminuarea numărului de indivizi iresponsabili.

    1. Vicol Emilian spune

      Buna seara Domnul Cojocarul. Eu sunt băiatul care am săvârșit fapta. Eu aveam permisul suspendat de 13 zile și nu aveam dovada . Iar agentul care m.a oprit nu ma găsit în baza lui de date cu permis. Și că să știți pentru toată viața că ziarele sunt cele mai mincinoase și înfloresc orice zvon din ce in ce mai tare. Drept că dovada am amenda de 625,5 lei , nu de 2900 de lei

      1. Ovidiu spune

        Dovada la ce? Daca e suspendat , e suspendat.
        Ai permis de 2 ani, crezi ca ai experienta necesara sa faci raliu prin oras?
        Si apropos, suspendat pe ce motiv ? Sa nu-mi zici pentru viteza ca ma tavalesc pe jos de ras .

  9. mickey999 spune

    Hmmmmm….viteza sporita, permis suspendat si platfus …la creier.

    Se grabea la slujba de Miercuri seara ( o fi fost baptist-leninist? Ce religie o arde’n slujbe Miercuri seara ??? )

    Sau poate se grabea sa prinda reducerile de pretz la vreun magazin de pompe…funebre din zona ( se dau coroane si racle in rate doar cu buletinu’ in luna Iulie??? Hotarit lucru tre’ sa prind si eu asa ceva ca pe aici astia ma pun la cuptorash si apoi la borcanash)

    🙂 🙂 🙂

  10. Luca Daniela spune

    Fa-l pieton pe viata .

    1. Emilian spune

      Bună seara , doamna Luca . Eu sunt acel băiat de care e vorba , aici s.a emis o greșeală , nu știam ca am permisul suspendat și acel „polițist” mă luat cu japca ca acu’ 5 ani am mai avut niște antecedente și el mă anchetat și are ciuda pe mine. Și sa știți pentru toată viața . Politia Romana e corupta și ziarurile zic numai minciuni. Eu pe foaie am amenda de 625,5 lei , nu de 2900 de lei.

      1. mickey999 spune

        @Emilian….pfaaaaai mai baiatule tu esti ceva de pus in rama cu eticheta „Aici ne-am ingropat viitorul”

        In ceea ce te priveste am inteles cu totii ca „s-a emis” o greseala , omul are ciuda pe tine ( probabil pen’ ca esti aratos ) , „ziarurile” mint si Politia e corupta.

        Ai tu dreptate in anumite privinte dar …esti analfabet mai baiatule si asta cam doare in secolul asta ….

        Ia de aici o lectie gratis:

        1. S-a comis o greseala, NU cum spui tu „s-a emis” o greseala
        2. Pluralul de la ZIAR este ZIARE si in nici un caz ZIARURI cum spui tu…..asta ca sa stii TU pentru toata viata (asa cum te-ai exprimat!)

        Nu te casatori niciodata si nu te inmulti , ma!

        1. Raducanu Joni spune

          Nu stia ca are permisul suspendat….si a aflat acum…marmota invelea ciocolata in staniol iar noi avem fete de idioti sa.l credem…crede el…
          Dar in ce conditii i.a fost suspendat? A mers prin somn prin casa?…intrebam asa…retoric…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate