Primarul liberal Carabelea vrea să îi dea pe mâna DNA pe cei din PNL și PDL care au adus firma Perla Invest în pragul falimentului

2

Într-o conferință de presă ce a avut loc ieri la primăria Piatra-Neamț, primarul liberal Andrei Carabelea a declarat că strânge dovezi despre devalizarea firmei Perla Invest, dovezi care vor fi trimise organelor de cercetare penală.

Firma Perla Invest este firma care administrează telegondola din Piatra-Neamț și care se află acum în insolvență, fiind pe punctul de a i se vinde clădirea telegondolei și terenul de la baza hipică pe care îl are în administrare.

Această firmă a fost condusă și administrată dintotdeauna de directori puși politic de PDL/PNL. Tot ce s-a întâmplat în această firmă, fiecare decizie care a devalizat societatea, fiecare leu sifonat și toate ilegalitățile au fost patronate exclusiv de PNL/PDL. Niciodată niciun alt partid nu a avut ocazia să numească nici măcar o femeie de serviciu la această firmă, deci absolut toată corupția și incompetența care au dus firma în punctul de a se vinde pe bucăți pot fi puse doar în sarcina politică a PNL/PDL.

Este un act de mare curaj ca primarul PNL Andrei Carabelea să ceară procurorilor să ancheteze cum a intrat Perla Invest în insolvență, deoarece prima cerere de insolvență a venit chiar din partea unui important sponsor al PNL care a ajutat partidul chiar în campania electorală în care Andrei Carabelea a ieșit primar. Ca să nu mai spunem că mulți dintre cei care sunt suspecți de a avea contribuții la decăderea acestei firme sunt oameni care au făcut parte din echipa politică a lui Carabelea sau au susținut această echipă.

Este foarte interesant de văzut cum va aprecia PNL Neamț intenția, de altfel foarte corectă a primarului, de a trimite pe masa procurorilor subiectul Perla Invest.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Irimia ghe spune

    anuntati-l pe domnul primar de la pnl ca, DNA-ul s-a desfiintat
    oricum pentru PDL-isti nu a existat nici pana acum.

  2. Florin spune

    Suna a primar si politician, cel putin destept.
    Cauza / Beneficiu 1 ..poate omu chiar crede in ce face ..
    Cauza / Beneficiu 2 ….ca nu e din gasca veche a lu’ Pinalty si isi indeparteaza concurenta din partid si si castiga niste voturi cu asta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate