Primarul Dragoș Chitic – a doua rundă de consultări publice

1

Miercuri, 12 ianuarie, a avut loc cea de a doua consultare publică a primarului Dragoș Chitic din cadrul dezbaterilor pe tema Bugetul pentru anul 2016 cu reprezentanții mai multor categorii socio-profesionale, programate în perioada 08-14 ianuarie 2015.
Întâlnirea a avut loc la sediul instituției, începând cu ora 15:00, iar la această rundă de consultări au participat apoximativ 50 de persoane, reprezentanți ai instituțiilor de cultură, cultelor, cluburilor sportive și ONG-urilor din Piatra-Neamț. Din partea municipalității au participat primarul Dragoș Chitic, viceprimarul Vasile Popescu, City-managerul Bogdan Pușcașu, Secretarul Municipiului, reprezentanți ai Direcției Economice, ai Direcției de Asistență Socială și ai Biroului Comunicare.
Propuneri au venit din partea tuturor invitaților, șase dintre ele au fost susținute de către toți cei prezenți și vor fi cuprinse în bugetul anului acesta. Este vorba de un echilibru al alocărilor bugetare pentru fiecare domeniu de activitate, schimbarea modului de plată în cadrul parteneriatelor și a finanțărilor nerambursabile prin modificarea avansului necesar pentru demararea proiectului de la 30% la 50%, realizarea cadrului legal pentru acțiuni comune între ONG-uri, o analiză mai eficientă a impacului social al parteneriatelor și finanțărilor nerambursabile și ideea susținută de majoritatea celor prezenți la întâlnire, aceea de demarare a demersurilor pentru înființarea la Piatra-Neamț a unei universități de stat.

„A doua întâlnire din calendarul de consultări stabilite pentru începutul de an a confirmat necesitatea păstrării unui echilibru între alocările bugetare pe diversele tipuri de activități. Am avut ocazia să dialoghez cu reprezentanții unor categorii socio-profesionale care desfășoară activități importante în comunitatea noastră.
Le mulțumesc tuturor pentru interesul manifestat și implicarea în dezvoltarea orașului. Voi susține propunerile venite din partea partenerilor de dialog și mă voi implica personal în proiectul de înființare a unei universități de stat la Piatra-Neamț” 
a declarat primarul Dragoș Chitic.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. FLORIN spune

    Ar fi mai bine dl.Chitic sa va implicati personal si sa ne spuneti cine sunt responsabili care au distrus si amanetat la banci orasul Piatra Neamt.

    Daca nu aveti voia sa faceti acest lucru, atunci va rugam sa va dati demisia pentru ca nu ne intereseaza nimic din nimicurile pe care le faceti sau spuneti.

    Dl.Chitic,noi vrem ca cei responsabili pentru distrugerea orasului sa respunda in fata legii iar hotiile colosale sa fie recuperate.

    Cu asta trebuie sa incepeti,intelegeti dl.Chitic?

    Noi va platim pe dumneavoastra si nu dumneavoastra pe noi,intelegeti dl.Chitic?

    Noi nu va platim pentru a acoperi hotiile colosale din ultimii 10 ani ale acestei administratii,intelegeti dl.Chitic?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate