Primarul Covasan: ”Astăzi am încheiat, pentru Comuna Dămuc, o bătălie pe care am început-o acum mai bine de 10 ani.”

0

Primarul Anton Covasan este astăzi un om împlinit sufletește. Bătălia începută în urmă cu zece ani  pentru dobândirea unei suprafețe de pădure, la care comuna Dămuc avea dreptul istoric, s-a încheiat astăzi, 14 august 2018,  cu „victoria” de partea edilului Covasan și a comunei pe care o conduce.
Am luat legătura cu primarul Anton Covasan, iată ce ne-a declarat:

Astăzi am încheiat, pentru Comuna Dămuc, o bătălie pe care am început-o acum mai bine de 10 ani. De astăzi, 14 august 2018, putem spune că am reușit să reconstituim toată suprafața de pădure la care comuna avea dreptul istoric. După lungi procese în instanță, după comisii interminabile, după refuzuri repetate nefondate și absurde, dar mai ales după tot felul de afronturi aduse comunei, dar mai ales mie, astăzi Comuna Dămuc are deptul de proprietate asupra ceea ce aparținea de drept comunității. În cadrul ședinței comisiei județene de fond funciar a fost validată cererea noastră de reconstituire a ultimei suprafețe de pădure la care aveam dreptul. Mulți oameni au muncit pentru ca noi astăzi să ajungem aici. Și pentru asta le mulțumesc în numele comunei. Însă, aș dori să fac o mențiune specială în ceea ce o privește pe doamna prefect Daniela Soroceanu: Fără suportul și înțelegerea dumneaei, cel mai probabil că și astăzi aș fi spus că nu există soluție pentru problema unei întregi comunități. Chiar dacă în trecut am fost în postura de a critica, poate prea vocal, un moment în care dumneaei chiar nu avea timpul necesar, astăzi sunt obligat să îi mulțumesc și să o asigur de întreaga mea considerație.

Felicitări unui primar competent, unui om care își iubește cu adevărat oamenii și comuna, unui lider care nu se lasă bătut până ce nu reușește ceea ce își propune!

Sursa: ZiarBicaz.RO

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate