Primăria Piatra-Neamț: Finanțări nerambursabile pentru activități non-profit

0

În ședința ordinară  de marți, 18 decembrie, a Consiliului Local Piatra- Neamț, a fost aprobată alocarea sumei de 270.000 de lei, sub formă de finanţare nerambursabilă, pentru proiectele depuse de diverse asociaţii, fundaţii, dar şi de persoane fizice pentru anul 2019, sesiunea I, ianuarie-aprilie.

Au fost supuse evaluări numai solicitările care întrunesc următoarele criterii de selecţionare:
solicitantul trebuie să fie persoană juridică cu statut de asociaţie, fundaţie, organizatie nonprofit de interes general constituită conform legii sau cult religios recunoscut de lege sau să fie persoană fizică care să prezinte o formă de înregistrare, atestare sau apartenenţă din punct de vedere profesional; 
– solicitantul trebuie să aibă activităţile din proiect incluse în documentele statutare; 
– fiecare solicitant trebuie să aducă o contribuţie de minim 10% din costurile totate ale proiectului, în numerar; 
– solicitantul trebuie să fie direct responsabil de pregătirea şi managementul proiectului şi să nu acţioneze ca un intermediar; 
– să aibă surse de finanţare suficiente şi stabile pentru a asigura continuitatea organizaţiei pe toată perioada proiectului şi să participe la finanţarea acestuia; 
– solicitantii trebuie să aibă experienţă şi să poată demonstra capacitatea lor de a gestiona activităţile de amploarea proiectului pentru care este cerută finanţarea nerambursabilă; 
– programele şi proiectele sunt de interes public local; 
– programele şi proiectele promovează şi adaugă identitate imaginii oraşului Piatra Neamţ (la nivel naţional şi internaţional). 

Au primit bani proiecte desfășurate în domenii precum: cultură, protecția mediului, social, educație civică, activități pentru tineret și sport.

 

 

 

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate