Primăria Bîrgăuani va primi un miliard de lei vechi pentru a permite accesul celor de la Prospecțiuni S.A.

4

schiopuVineri, 5 septembrie, a avut loc la primăria Bîrgăuani o ciudată sedință de consiliu local. Sedința a fost convocată în acte la ora 12.00, anunțată consilierilor la ora 11.00 și schimbată dis-de-dimineață prin anunțare telefonică la ora 08.30.
Presa și localnicii nu au fost anunțați de modificarea în program.convocare
Principala decizie luată în această ședință a fost aceea de a permite accesul celor de la Prospecțiuni pe terenurile aflate în proprietatea comunei Bîrgăuani și nu gratuit, ci în schimbul unui miliard de lei vechi.
Avem temeri bine întemeiate că această hotărâre de consiliu local nu va trece de controlul de legalitate al prefecturii Neamț din două motive:
1. Oamenii care au pământ în concesiune sau chirie de la primăria Bîrgăuani nu au nimic de împărțit cu cei de la Prospecțiuni, dar au primit bani sub formă de subvenție pentru culturi, pășuni etc., iar una din obligațiile lor este să nu facă absolut nimic altceva pe acele terenuri. În aceste condiții, dacă ar fi permis activitatea de prospectare riscau să fie nevoiți să returneze banii pe subvenție. Ținând cont de aceast aspect, nu știu dacă Prefectura Neamț va accepta o asemenea hotărâre care să pună sub semnul întrebării niște subvenții.
2. Hotărârea în forma în care s-a aflat la mapele consilierilor este cu multe nereguli, căci în graba de a face lucrurile pe șustache au greșit perioada de punere la dispoziție către cei de la Prospecțiuni, perioadă care conform actului oficial este de la 5 septembrie anul curent până la 30 martie tot anul curent. Acum rămâne de văzut dacă cei de la primărie vor trimite actul ce a fost la mape în timpul ședinței sau își vor permite să îl modifice, lucru greu de făcut după ce această hotărâre a fost publicată de noi.

hotarare
Nu am reușit să dăm sub nicio formă de domnul primar Șchiopu Petrică pentru a-i prezenta acuzațiile de corupție și trafic de influență ce i se aduc de localnicii din comună și să ne răspundă la intrebări, dar vom merge de acum cât de des va fi posibil în această comună și mai ales la ședințele de consiliu local. Am reușit în schimb să dăm de domnul viceprimar Martin Virgil pe care l-am pierdut în discuție în momentul în care am încercat să-i spun că hotărârea este greșit redactată. Domnul viceprimar a considerat că nu e treaba presei ce au votat ei și că actele vor ajunge la Prefectură unde se va spune dacă e bine sau nu. Sincer, nu înțeleg cum au ajuns acești oameni să fie votați să conducă o comună, dacă ei nu au capacitatea să înțeleagă că ce votează în consiliu local e treaba tuturor, nu doar a lor.
Rugăm Prefectura să analizeze cu atenție această situație și mai mult să se autosesizeze în legătură cu lipsa totală de transparență din comuna Bîrgăuani unde primăria nu deține nici măcar o pagină de internet unde să anunțe conform legii aspecte minime legate de ședințele consiliului local.

Drept la replică – 9.09.2014
Referitor la articolul “Primăria Bîrgăuani va primi un miliard de lei vechi pentru a permite accesul celor de la Prospecțiuni S.A.”, publicat la data de 6 septembrie 2014 de publicaţia dumneavoastră, vă aducem la cunoştinţă următoarele informaţii, pe care vă solicităm să le prezentaţi public în virtutea dreptului la replică şi pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră:
Compania Prospecţiuni SA îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu cerinţele legale impuse de statul român şi în baza unor proceduri standard foarte bine puse la punct. Înainte de a începe orice proiect, compania se adresează autorităţilor locale în vederea obţinerii unui acord de principiu pentru începerea lucrărilor în localitatea vizată şi pentru identificarea proprietarilor de terenuri. Fiecare proprietar de teren este contactat de către agenţii de permit pentru a li se oferi informaţiile necesare şi pentru negocierea rentei de acces a echipamentelor Prospecţiuni pe proprietăţile lor.
În cazul localităţii Bîrgăuani, compania Prospecţiuni s-a adresat Primăriei şi Consiliului Local, care sunt proprietari ai terenurilor vizate, pentru negocierea rentei de acces. Precizăm că această sumă menţionată în documentul primăriei nu a fost încă analizată şi aprobată de clientul nostru pentru care se desfăşoară achiziţia de date, compania Romgaz. Plata sumelor de acces se face in baza contractului cu Romgaz si cu respectarea prevederilor legale.
În concluzie, vă anunţăm că Prospecţiuni S.A îşi doreşte o informare corectă a cetăţenilor din localităţile unde activează şi o colaborare benefică ambelor părţi, de aceea, solicităm publicarea acestui drept la replică.

Biroul de Presă Prospecţiuni SA

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Justitiarul spune

    Si primariile Faurei, Margineni, Hoisesti etc. cati bani au primit ca sa umple drumurile de cabluri cei de la Prospectiuni si sa terorizeze contribuabilii cu ajutorul firmei Cosepa Security?!?
    Localnicii sunt ingroziti caci li s-au intins cabluri peste tot in jurul caselor, langa fantani si izvoare!!!
    Daca incearca sa le smulga de langa proprietatile lor li se intocmeste dosar penal.
    Dar celor de la Prospectiuni de ce nu li se intocmeste dosar penal ca incalca ilegal proprietatea privata?

  2. Mos Craciun spune

    Nu se va intampla nimic. Primarul e PSD-ist.

  3. Vasile spune

    Spaga de 100.000 RON? Mai putin decat salariul lunar al lui Gehrig Schultz! Surse neoficiale de pe internet sustin ca actualul director general al SC Prospectiuni SA are un salariu lunar brut de 30.000 euro. De necrezut.

  4. Elena spune

    Wow!!! 100.000 ron SPAGA?!? Pe bune? E oficial?!?
    Bine macar ca perioada prospectarilor a trecut deja din 5 sept. 2014 – 30 martie 2014….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate