Premiile turismului românesc, discutate în Consiliul Consultativ al Turismului

0

Consiliul Consultativ al Turismului (CCT) s-a reunit astăzi, 10 ianuarie a.c., la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), în prima şedinţă din acest an, prezidată de ministrul Elena Udrea.

În debutul şedinţei, ministrul dezvoltării regionale şi turismului a prezentat bilanţul pe anul 2011 al activităţii MDRT în domeniul turismului.


„Era momentul să avem acest prim Consiliu Consultativ al Turismului din anul 2012 şi îmi exprim speranţa să avem întâlniri mai dese pentru că experienţa anilor trecuţi, mai ales a anului 2011, a arătat că se poate să avem creşteri în turism, se poate să facem turismul românesc să meargă dacă avem o colaborare reală. În 2011 am avut o creştere pe primele trei trimestre de 17% a numărului de turişti şi noi credem că se va menţine cifra şi la sfârşitul lunii decembrie”, a declarat Elena Udrea. Ulterior, discuţiile s-au axat pe planul pe anul 2012 al acţiunilor de promovare şi de dezvoltare a turismului, membrii CCT fiind invitaţi să prezinte, pe lângă propunerile MDRT, propriile propuneri de proiecte care pot fi derulate în colaborare cu ministerul. Totodată, au fost discutate punctual două evenimente pe care MDRT le organizează în perioada imediat următoare, cu sprijinul sau cu participarea sectorului privat: Gala România, o gală de premiere a performanţelor în domeniul turismului în anul 2011, şi lansarea Sistemului informatic integrat de evidenţă a turiştilor.

Gala România, eveniment organizat de MDRT în premieră pe 19 ianuarie a.c., cu finanţare din fondurile europene alocate României pentru promovarea turismului, este o acţiune recomandată prin Strategia de brand prin care ministerul îşi propune să recunoască şi să recompenseze implicarea celor care au contribuit la dezvoltarea turismului românesc. Discuţiile din CCT pe această temă privesc în principal stabilirea categoriilor de premii care vor fi acordate (de exemplu, Hotelul anului, Turoperatorul anului sau Ambasadorul turismului românesc).

Referitor la Sistemul informatic integrat de evidenţă a turiştilor, ministrul Elena Udrea a anunţat finalizarea primei etape a contractului, aceea de proiectare şi construcţie a sistemului informatic, şi lansarea, în perioada imediat următoare, a etapei de implementare a acestuia, etapă în care unităţile de cazare clasificate de pe tot teritoriul României se vor putea înscrie în sistem şi îl vor accesa pentru a înregistra datele cu privire la evidenţa ocupării în propria unitate. Sistemul va permite raportarea zilnică, de către fiecare unitate de cazare, a numărului de turişti înregistraţi în respectiva unitate. La finalizarea implementării, MDRT va avea la dispoziţie, pentru prima dată, informaţii reale şi actualizate la zi în acest domeniu. În prezent, sistemul este în faza de testare.

O importantă temă de discuţie a constituit-o propunerea de îmbunătăţire a modului de funcţionare a Consiliului, prin înfiinţarea unor comisii de specialitate, care să completeze activitatea CCT, astfel încât diverse aspecte ale turismului să fie abordate pe subdomenii. Membrii CCT vor transmite MDRT, în zilele următoare, propunerile lor cu privire la aceste comisii.

Alte referiri făcute în cadrul CCT au vizat colaborarea MDRT cu mediul privat şi asociativ din turism, în cursul anului 2012, pentru promovarea programelor turistice speciale elaborate de sectorul privat, pentru promovarea gastronomiei româneşti, din perspectiva influenţei sale asupra turismului, dar şi pentru promovarea agroturismului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate