Prefectura PNL Neamț și mafia din spitalul din Piatra-Neamț

1

În luna aprilie a acestui an, prefectul, adică reprezentantul guvernului liberal în Neamț, a zis că a descoperit regimul de tip caracatiță din Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. A găsit domnul prefect și două doamne care ar fi coordonat caracatița din spital și a zis că ”Față de aceste două doamne voi cere oficial organelor abilitate să facă investigații cu privire la activitatea acestora și a altor colegi care lucrează împreună pentru caracatița acestor doamne.

La acea vreme am lăudat ieșirea prefectului (click aici pentru articol), dar au trecut 6 luni de zile și s-a așternut o liniște deplină asupra subiectului.

Rugăm Prefectura Neamț să facă publică plângerea sau orice alt demers făcut către organele abilitate să vedem cum arată pentru a ne da seama unde s-a blocat totul. A făcut prefectura plângere la organele abilitate și acestea țin plângerea în sertar sau au fost presiuni, telefoane, trafic de influență, corupție și ordine de protejare a caracatiței de la spital și Prefectura nu a mai făcut nicio plângere rămânând totul la nivel de autosesizare din partea Poliției?

Înțelegem că suspiciunea prefectului PNL era că aceasta caracatiță de la spital s-a format în ultimii ani, deci sub conducerea PSD. Ar fi corect acum să vedem și cum a acționat reprezentantul guvernului PNL pentru a destructura această caracatiță. S-a făcut ceva concret sau caracatița a obținut și protecția noilor guvernanți? Sau poate caracatița văzută de prefectul PNL nu există, ci a fost doar o invenție. Nu ați vrea să știți răspunsurile la aceste întrebări?

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    PNL nu vrea sa distruga, ci sa preia caracatita!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate