Prefectul Soroceanu cotraatacă, primarul Chitic lovește

1

Primarul Dragoș Chitic a lovit-o cu un răspuns dur pe doamna prefect Daniela Soroceanu care îl acuzase cu o zi înainte de lipsa de implicare în prevenirea inundațiilor ce au avut loc.

Prefectul, Daniela Soroceanu nu s-a lăsat mai prejos și a răspuns cu o reacție la articolul în care am publicat conferința de presă de mai sus.

”Este ora 15,00, nici până acum, la mai mult de 24 de ore de la anunțarea primei alerte de COD ROȘU pentru județul Neamț, Primăria Piatra-Neamț nu a oferit nici măcar un raport operativ cu privire la ultimele situații din teren.

În schimb, am văzut că Domnul Chitic ÎMI SOLICITĂ MIE, Daniela Soroceanu, să fiu Primar de Piatra-Neamț și să vin cu soluții. Dacă el este incapabil de a fi primar și îmi solicită mie să îi preiau funcția, atunci să își dea DEMISIA și să admită că este DEPĂȘIT DE SITUAȚII în administrația locală!

Îl întreb public pe domnul Chitic: Câți oameni mai trebuie să fie inundați, păgubiți, câți trebuie să își vadă locuințele și munca de o viață luate odată cu apa pentru ca dumnealui să realizeze că este ȘI primarul lor și că trebuie să acționeze în acest sens? Nu dorește să facă podețe peste torenți? Nu vrea să facă proiecte pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații? Vrea să facă parcuri sportive sau alte investiții cel puțin inoportune în raport cu siguranța cetățenilor? I-aș sugera să o facă, însă, pe banii și nervii dânsului, nu pe ai cetățenilor. Dar nici asta nu prea cred că ar putea să o facă în situația de acum.

Vreau să fie clar! Soluții sunt pentru rezolvarea și prevenirea situațiilor de acest gen! Însă trebuie să îți stea mintea la siguranța cetățenilor, nu la proiecte de tip Hollywood!”

Daniela Soroceanu,
Prefectul județului Neamț

Cu tot respectul, noi considerăm că ambele declarații sunt cel puțin nefericite. Atât prefectul Soroceanu, cât și primarul Chitic par că au terminat tot ce aveau de făcut și au găsit timpul să se certe spre satisfacția nedeștepților care trăiesc din scandaluri.

fotografe modificată

Fără să minimalizăm nenorocirea care a dat peste oamenii inundați și fără să ne facem că nu vedem că autoritățile nu fac mare lucru ca să nu mai fie inundații în Văleni, stăm totuși să ne întrebăm cum oare gândesc unii oameni. Cum să fii inundat cel puțin o dată la doi ani și să nu pui mana măcar pe o lopată să ridici un mal de pământ pe care să pui 5 salcâmi sau să faci un șanț, sau orice alt lucru care să te ferească de inundații?

Am văzut o gospodărie inundată, de fapt casa și curtea, căci garajul era bine gândit și ridicat peste nivelul de inundații.

Când vezi că prioritatea omului e tabla cu roți din garaj, nu apărarea contra inundațiilor și în curte și casă înoată în nămol nu îți vine decât să râzi când apar prefectul și primarul care se ceartă că cetățeanul a fost inundat…

Zero autorizații de construcții, case ridicate în zonă inundabilă, zero asigurări, zero bunăvoință să își apere gospodăriile de apă. Ba mai mult, unii cetățeni din zonă ”răresc” periodic pădurile de pe versanți și apoi se plâng că sunt inundați și vine nămolul peste ei, iar prefectul dă vina pe primar și primarul pe prefect și la final cei de la păduri și ape sunt vinovați și la anul mergem din nou să facem poze la inundațiile din același loc.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. janel iosub spune

    Personal stiam ca banii pt calamitati si situatii de urgenta vin de la guvern via prefectura si distribuite in functie de pagubele produse! Cand vezi ce tupeu are prefecta judetului, scotandu l la tabla pe primarul municipiului, in timp ce sinistratii sunt vai mama lor, stai si te gandesti daca unele persoane cu functii asa inalte au discernamantul necesar pt a ocupa aceste functii!!Si daca tot se vorbeste de demisii, cred ca dna prefect a furat startul, in sensul ca dnei trebuia de mult sa plece de pe scaunul de prefect!! Nu o poate face, fiindca are spatele asigurat in capitala si in partidul rosilor! Pana una alta, politicienii cu luptele lor surde, iar sinistratii cu necazurile lor, doar in aceasta tara primeaza nevoile politicienilor, nu cele ale cetatenilor!! Un sfat pt domnul primar Chitic: cand stiti ca se anunta prezenta prefectei la vreo sedinta, incuiati usile primariei, asta ca sa fie liniste, iar sedintele sa nu fie biulversate de cea mai mare jurista pe care o are judetul nostru de la perioada interbelica si pana in prezent!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate