Prefectul Județului Neamț, Adrian Niță, declarație privind proiectul educațional „English Language Program for Youth”

0

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a derulat în perioada decembrie 2020 – decembrie 2021 al doilea proiect educațional ”English Language Program for Youth”, în parteneriat cu Ambasada SUA la București.

Proiectul a avut drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii și istoriei Statelor Unite ale Americii de către un număr de 30 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești, Școlii Gimnaziale nr. 3 din Piatra Neamț și ai Școlii Gimnaziale „Regina Maria” din Bicaz (mai multe detalii aici – click).

În perioada 23-24 februarie fundația primește vizita domnului William O`Connor – Atașat cultural al Ambasadei SUA la București. În acest sens a avut loc și un eveniment organizat ieri, 23 februarie 2022, la Consiliul Județean Neamț, la care a participat și Prefectul județului, domnul Adrian Niță.

Astăzi am felicitat partenerii unui proiect educațional prin care li s-a oferit șansa unor copii din județul nostru de a-și aprofunda cunoștințele de limba engleză și de a afla despre cultura și istoria Statelor Unite ale Americii.

Proiectul a fost implementat de Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, al cărei director este preotul Petru Munteanu, în parteneriat cu Ambasada SUA din București, din partea căreia ne-a onorat cu prezența la Piatra-Neamț domnul atașat cultural William J O’Connor.

Consider că este foarte importantă această colaborare cu aliatul nostru Statele Unite ale Americii, iar în actualul context geopolitic este necesară extinderea colaborărilor existente din punct de vedere economic, strategic și militar și în plan educațional, cultural și spiritual, pentru obținerea unor relații diplomatice de succes.

De asemenea, consider că rolul Bisericii este esențial. Activitatea părintelui Petru Munteanu demonstrează încă o dată cât de important este rolul preoților în societate, iar implicarea de care domnia sa dă dovadă, în plan social și spiritual, ne face să privim cu încredere și speranță în sufletele noastre.

a transmis Adrian Niță, Prefectul județului Neamț.
telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate